Încep să se lege lucrurile: modernizarea magistralei 2, finalizată cu 5 luni în avans

Într-o amplă lucrare coordonată de Primăria Iași și derulată cu fonduri europene nerambursabile, 11 kilometri din Magistrala 2 de termoficare au fost înlocuiți. Investiția totală se ridică la 46,5 milioane lei cu TVA și face parte din proiectul european derulat de municipalitate pentru sistemul centralizat de termoficare. Lucrările se vor încheia în luna septembrie 2014, cu cinci luni înainte de termenul estimat inițial.

Ce mai e de făcut
 În zilele următoare, vor fi executate ultimele lucrări, ce constau în:
– montare două vane de Dn 350 mm (în zona 1, Tudor Vladimirescu – Tătărași)
– montare 2 vane de Dn 500 mm (în zonă 4.1, str. Smârdan – Centrul Civic Nou)
– integrarea în sistemul centralizat de termoficare a 300 ml de rețea primară de Dn 500, după definitivarea lucrărilor în zonă Băii Comunale (în zonă 4.1, str. Smârdan – Centrul Civic Nou)

Sistare scurtă
Lucrările reprezintă ultimele intervenții în proiect, motiv pentru care este necesară oprirea alimentării cu apă caldă a consumatorilor din oraşul Iași timp de maxim 72 de ore, începând cu ziua de luni, 1 septembrie orele 00:00 până în ziua de miercuri, 3 septembrie orele 22:00.

Proiectul inițial prevedea întreruperi ale energiei termice de aproximativ două săptămâni în diferite cartiere ale orașului. Totuși, Primăria a coordonat activitatea societăților executante în așa fel încât opririle în furnizare să nu depășească 48 de ore, clienții sistemului centralizat fiind permanent alimentați prin conducte provizorii în așa fel încât disconfortul datorat execuției acestor lucrări să fie redus la maxim.

Alte investiţii
De asemenea, pentru a evita o altă oprire a energiei termice în această toamnă, Primăria Iași va profita de această sistare a alimentării cu apă caldă pentru ca un alt proiect cu finanțare europeană să continue într-un ritm mai acelerat decât cel prevăzut inițial. În acest sens, în aceeași perioadă se vor executa lucrările de racordare la utilități (apă și gaze naturale) și la rețelele primare de termoficare a celor două cazane de apă fierbinte din CET Tudor ce fac obiectul aceluiași proiect european:

  • Cazanul de Apă Fierbinte CAF nr. 1 de 50 Gcal/h, în curs de retehnologizare în perioada noiembrie 2013 – martie 2015  (valoare contract 10,6 milioane lei fără TVA)
  • Cazanul de Apă Fierbinte CAF nr. 3 de 100 Gcal/h, în curs de retehnologizare în perioada august 2013 – noiembrie 2014 (valoare contract 13,4 milioane lei fără TVA)

Beneficii reale
Toate proiectele derulate cu finanțare europeană de Primăria Iași pentru sistemul centralizat de termoficare au ca scop creșterea eficienței energetice a sistemului, îmbunătățirea fiabilității funcționării acestuia și scăderea emisiilor poluante la nivelul întregului oraș, în așa fel încât clienții termoficării centralizate să beneficieze de servicii la un grad cât mai ridicat de calitate și continuitate la un preț corect și în condiții de protecție a mediului înconjurător.

Demersuri concrete pentru o corectă repartizare a costurilor

Măsură inedită aplicată de conducerea Autorității de Reglementare pentru Serviciile Publice (ANRSC) și Dalkia Termo Iași. În luna septembrie, la Iași va avea loc un training susținut de cele două entități, cu scopul de a explica în mod concret modalitatea de aplicare a legii în ceea ce privește administrarea condominiilor.

Banii înapoi
Măsura a fost luată în urma numeroaselor reclamații primite de la locatari referitor la împărțirea costurilor la încălzire. Începând cu iarna 2013-2014, Primăria Iași, ANRSC și Dalkia au demarat acțiunea de recalculare retroactivă a costurilor cu încălzirea în cazurile asociațiilor de proprietari unde administratorii (persoane fizice sau firme de administrare imobile) repartizaseră ilegal costurile aferente căldurii, încălcând legea și reglementările în vigoare și nedreptățind o parte din locatari. Până în momentul de față, 96 din cele 152 de cazuri de asociații reclamate de cetățeni au fost soluționate, iar 800 de familii și-au recuperat banii cu care fuseseră încărcate de administratori pe listele de întreținere.

Teoretic şi practic
Esențială în procesul de recalculare a costurilor este suprafața echivalentă termic (SET) aferentă fiecărui apartament (pentru consumul individual și, respectiv, pentru încălzirea spațiilor comune: subsol, casa scării, spălătorie, uscătorie, coloanele verticale ce traversează apartamentele). SET-ul trebuie inventariat prin grija asociației de proprietari în fiecare an, înainte de începutul sezonului de încălzire. Astfel, Dalkia Termo Iași în colaborare cu ANRSC organizează în mod gratuit în luna septembrie un training privind inventarierea instalațiilor și a corpurilor de încălzire dintr-un condominiu și, respectiv, calculul SET-ului pentru toate apartamentele din bloc.

Această formare va cuprinde o parte teoretică (legislația în vigoare; standardele naționale legate de căldura degajată de calorifere, coloanele verticale, conductele de termoficare; factorii de ajustare în funcție de amplasarea apartamentelor în bloc; coeficienții de corecție în cazul coloanelor și conductelor izolate etc) și una practică (inventarierea instalațiilor de încălzire și calculul SET-urilor dintr-un bloc din Iași).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *