Junii liberali au început vânătoarea pokemonilor din partid

Noul PNL arată bine. Cel puţin asta vor să arate din poze junii liberali Costel Alexe, purtătorul de vorbe de la Bucureşti Ionuţ Stroe şi „alţi patru”, aşa cum se prezintă într-o ultimă postare pe Facebook şi pe care vă lăsăm pe dumneavoastră, dragi bârfitoare, să-i descoperiţi.

Judecând după „verva” care se resimte de ceva vreme în tabăra liberalilor din Podu Roş, am spune mai degrabă că partidul lui Gorghiu – pardon, Turcan, Blaga şi compania mai are puţin şi-şi dă duhul. Cel puţin la Iaşi, de când Bodea, Oprea şi Scântei şi-au luat tălpăşiţa spre fotoliile călduţe din Casa Poporului, liberalii ieşeni par să fi aruncat, cum se spune, sculele-n pod. Adică, nu tu o declaraţie mai de doamne-ajută, nu tu un miting sau măcar un referendum mititel, că tot se agită steagurile revoluţiei pe Bahlui. Singurul care mai zice câte ceva e Tomaşeschi, numai că pe acesta nu prea-l mai ia nimeni în serios.

Revenind însă la „the new PNL”, adică noul PNL pentru moldoveanul de rând, după cum se vede din poze, au început să-şi calculeze deja procentele la alegerile interne din partid, dând cu degetul aprig pe smartphone. Sau o fi doar vreun concurs de prins pokemoni şi nu ştim noi? Ne informăm şi vă ţinem la curent…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *