La Maideyi, cafeaua are un alt fel de aromă

Cui nu îi place să stea confortabil la o o masă, să savureze un frappe şi să vizioneze un spectacol… de teatru? Teatru cafe’ este un nou trend apărut pe piaţa mondenă ieşeană care câştigă tot mai mulţi „degustători”. Motivele sunt lesne de înţeles: plăcerea de a te relaxa într-un ambient cât mai plăcut.

piesa-de-teatru-maydeiCeea ce îi atrage mai mult pe consumatorii acestui curent este faptul că actorii sunt tineri, temele abordate sunt de actualitate şi că au ocazia de a vedea şi altceva decât piesele tradiţionale de la teatru.

Trăiri directe, copilărie pierdută

Un astfel de eveniment a avut loc, recent, la Maideyi Café. Spectatorii-clienţi au putut viziona piesa de teatru Flori, filme, fete sau băieţi. Inspirată din jocurile copilăriei, reprezentaţia a oferit o privire ironică asupra adolescentului zilelor noastre, care e mai interesat de bani, relaţii prospere şi facebook, decât de valorile tradiţionale.

Vieţile a două prietene piţipoance, Anne şi Beth, ale căror pasiuni erau doar fardurile, hainele, şmecherii şi începerea vieţii sexuale cât mai repede, s-au schimbat din clipa în care au întânit doi băieţi, Bill şi Tom.

Pierderea inocenţei şi explicarea detaliată a furtunoasei experienţe din piesă, în ritmuri pop, i-a frustrat pe părinţii actriţei Ioana Lefter vs.Anne, în special pe tată. Acesta a descoperit cu uimire că fata sa poate utiliza replici a căror limbaj frizau vulgaritatea.

Căsătorie în direct

Atmosfera s-a destins,totuşi, când cele două cupluri s-au căsătorit, dezvăluind tot felul de picanterii din viaţa intimă, chiar şi unele părţi ale trupului (care, firesc, au privirile masculilor spectatori din sală). Nu puţini au fost cei care s-au simţit cu musca pe căciulă când tinerii căsătoriţi din piesă se certau fie din cauza infidelităţilor, fie din lipsa de respect.

Expedierea soţilor la casele lor, bătăile, hainele aruncate pe geam, înjurăturile spuse pe şleau au adus pe feţele multor privitori zâmbete subtile, înghiţituri în sec sau râsete pe sub mustăţi.

Divorţ cu năbădăi

În final, Beth s-a despărţit de Bill, Anne de Tom şi, pentru a-şi îneca amarul, fetele s-au oprit pe o bancă (o canapea din dotarea cafenelei) pentru a plănui viitoarele ieşiri, acompaniate fiind de o sticlă de votcă. Fiecare invitat a primit două răvaşe, cu două sfaturi unul de la fete: „Nu vă entuziasmaţi prea tare de prima iubire!”, şi unul de la băieţi: „Divorţul este o soluţie!”.

Singurul lucru care a devenit la un moment dat obsedant, a fost sexualitatea folosită în mod excesiv, atât în limbaj cât şi vizual. Per ansamblu, spectacolul de teatru a fost unul bun, plin de momente comico-tragice, o atmosferă puţin cam prea destinsă, dar cu un public aparent mulţumit. Deci, e semn bun! Se poate face artă şi la Iaşi.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *