Lumea împărţită-n două: Mihaela şi Gabriela

Surori gemene şi, mai mult, cele mai bune prietene! Pe lângă faptul că sunt frumoase şi deştepte sunt şi foarte talentate.

Gemenele Mihaela şi Gabriela Vârna sunt două tinere de 20 de ani, cu un viitor promiţător în faţă. Studente la Facultatea de Informatică şi, respectiv, de Matematică în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, pun accentul pe o carieră profesională de succes, de aceea, „buchea cărţii” (pentru cei interesaţi, studiul) este, deocamdată, activitatea lor principală. Dar este vacanţă şi fetele noastre încearcă să profite din plin de timpul liber. Sesiunea s-a încheiat de curând, iar planurile pentru această vară nu sunt încă finalizate.

Sport şi artă = perfecţiune

Sportul este una dintre pasiunile lor, de aceea încă de la o vârstă fragedă au practicat gimnastică ritmică, dansuri sportive şi moderne. În aceeaşi categorie pot fi incluse călătoritul şi pictura.

“În timpul liceului am participat la diverse cercuri de desen, una dintre cele mai mari realizări fiind obţinerea locului I în cadrul unui concurs de design vestimentar organizat de Colegiul Octav Băncilă”, ne spune conştiincioasă Mihaela.

Ca orice domnişoare care se respectă, shopping-ul nu poate lipsi din activităţile lor.

„În copilărie existau mici diferenţe între hainele din garderoba noastră şi obişnuiam să ne îmbrăcăm adesea la fel, mai ales pentru a induce în eroare cadrele didactice şi elevii”, ne mărturiseşte aceeaşi Mihaela.

Foarte bine gândit fetelor!

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 25%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}

Studii aprofundate în Germania

Nici în prezent stilul lor nu se deosebeşte în mod considerabil, ambele preferând hainele casual şi elegante, în care tonurile de negru, gri şi nude sunt vizibile. Nu uită nici de alegerea unui număr minimal de accesorii care să definească ţinutele. Sunt atente la orice detaliu. Poate prea atente câteodată.

Cele două gemene îşi petrec o mare parte a timpului împreună cum este şi firesc, dar asta nu înseamnă că grupurile lor de prieteni coincid. Relaţia dintre cele două surori este una foarte apropiată. Nu există acea comunicare prin telepatie, acest lucru fiind explicat prin ipostaza că nu sunt gemene identice.

Referitor la planurile de viitor, începând cu anul următor îşi vor continua studiile la Universitatea Konstanz din Germania, unde numărul oportunităţilor de dezvoltare este considerabil mai mare spre deosebire de cel din România.

Mihaela şi Gabriela sunt totuşi la o vârstă în care distracţia ocupă un loc semnificativ în viaţa lor, această activitate materializându-se uneori şi prin frecventarea anumitor cluburi.

“Trebuie să existe un echilibru între calităţile şi defectele unui bărbat, acest lucru fiind vital”, afirmă cele două deodată (doar sunt gemene, nu?!)

Sunt de acord cu voi fetelor! Continuaţi-o tot aşa, sunt sigură că veţi ajunge unde vă doriţi!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *