Magazinul de vise din Podu Roş aduce „bucurie” în inimile adolescenţilor

Magazinele de vise funcţionează din plin, la Iaşi. Chiar dacă acest tip de comerţ a fost restrâns, printr-o hotărâre a consilierilor locali, iată că în Podu Roş, chiar la şosea, produsele etnobotanice se vând ca pâinea caldă, la nici 200 de metri de Şcoala nr. 23 şi de Liceul „Dimitrie Cantemir”.

După cum ne-au informat cititorii noştri, tineri adolescenţi vin în fiecare seară, între orele 20.00 şi 22.00, la magazinul cu pricina şi cumpără produse care, după cum scrie încă de la intrare, „nu sunt destinate consumului uman”

Am fost la faţa locului şi… într-adevăr lucrurile par a fi după cum ni s-a spus:

“Eu mai trec din când în când pe acolo la xerox şi văd numai copii intrând. Magazinul merge în continuare. Ar trebui să se facă ceva pentru asta că distruge vieţi”, spune o locatară a blocului din apropierea magazinului.

Programul magazinului este, de luni până vineri, între orele 16-05.00, iar în week-end funcţionează de la 12.00-05.00. Clienţii (mare parte dintre ei, minori), însă, încep să se arate odată cu lăsarea serii. Preţul produselor sunt pe măsura buzunarului consumatorilor şi sunt cuprinse între 5 şi 30 lei.

“A fost o perioadă închis magazinul, dar acum funcţionează zilnic. Am văzut mai mult tineri care să intre. Probabil că vin când ies de la şcoală”, ne spune un alt martor.

Aceeaşi martori spun că activitatea magazinului n-a fost niciodată tulburată de vreun control din partea autorităţilor: Fisc, Poliţie sau Primărie. Mai mult, sunt seri când în faţa blocului tinerii „etno” sunt mult mai… „veseli” decât locatarii din zonă, angrenaţi fără voie în diverse dispute lingvistico-filosofice sau existenţiale…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *