Marin a ratat Olimpiada

Alexandru-Marin

Boxerul ieşean Alexandru Marin, de la CFR Iaşi, a ratat o mare şansă de a putea ajunge la Jocurile Olimpice de la Londra, din acest an, după ce a pierdut meciul cu Răzvan Andreiana.

După un drum istovitor până la Bucureşti, cu trenul, Alexandru Marin nu a reuşit surpriza în faţă celui mai bun boxer român, la ora actuală, la categoria 56 kg.

Totuşi, Marin nu s-a făcut de râs în faţa medaliatului cu bronz la Europenele de anul trecut, de la Ankara, şi a pierdut greu, decizia fiind luată la limită în favoarea lui Andreiana.

În urma acestui succes, Andreiana va putea participa la turneul preolimpic de la Istanbul, din luna aprilie.

Deşi a ratat această şansă, antrenorul pugilistului ieşean în vârstă de doar 20 de ani, Nicu Brânzei, s-a declarat încrezător în sportivul său, care are şanse foarte mari de a prinde Olimpiada din 2016.

“Am pierdut participarea la turneul preolimpic de la Istanbul, dar eu sunt încrezător că Alex  poate face o figură frumoasă la următoarea Olimpaidă, din 2016, când va avea doar 24 ani, însă mult mai multă experienţă în boxul pentru seniori, decât acum”, a spus Nicu Brânzei.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *