Mircea Manolache l-a redescoperit pe Dumnezeu. După UNPR, bineînțeles…

De o vreme, consilierul județean Mircea Manolache a devenit foarte activ pe rețelele de socializare, postând mai mereu fiecare instantaneu pe care-l prinde alături de colegii de partid. Cum care partid? UNPR-ul, ăla pe care unii îl dădeau dispărut, iar alții înghițit deja de PMP-ul lui Băsescu.

Astfel, Manolache nu vrea în ruptul capului să admită așa ceva, drept pentru care nu pierde niciun prilej de a prezenta dovezi ale activității febrile ale propriului partid, prin diverse ședințe și întruniri, bănuim clandestine, că despre ele nu a auzit nimeni. Cel puțin nu presa de Bahlui.

Ultima postare pe Facebook a liderului uneperist ne arată că „Dumnezeu există”, prin unul dintre acele filmulețe motivaționale, pe care le urmărești până la final, dar la care rămâi mereu cu dilema: există sau nu există? Cam același lucru l-am putea spune și despre partidul lui Manolache. Ba am pune chiar și o completare, ca să întărim și mai mult misterul: există viață după UNPR? Judecând după activitatea intensă a supușilor generalului Oprea, am spune că da!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *