Mitică Ungureanu, noul guru al Facebookului, vindecător minune al spaţiului virtual

Miticul Mitică Ungureanu, exoticul ex-preşedinte al Partidului Sportivilor, fost şi actual găinar prins că a luat cu jula 3.000 de lei dintr-un CAR al pensionarilor ieşeni, şi-a descoperit calităţi de bioterapeut. Ungureanu le-a şi făcut pe Facebook o ofertă tuturor celor interesaţi de un tratament minune: “Dragii mei prieteni, vin cu o propunere mai deosebită pentru voi. Vă rog pentru cei care suferă şi au dureri mari, vă rog apelaţi la mine şi vă pot vindeca de la distanţă, numai daţi un semn pe net şi în circa 2-3 minute vă elimin durerea. Aveţi încredere şi veţi vedea că am dreptate. Am un câmp Bioenergetic puternic şi prin concentrare pe corpul dvs îl lucrez şi vă pot elimina durerea. Am făcut acest lucru şi prin telefon, apoi am exersat şi prin foto şi a dat rezultate”. Şi, uite aşa, Mitică Ungureanu are mari şanse să devină mai tare ca Zuckerberg, inventând prima reţea de socializare cu vindecări miraculoase, doar cât să dai click.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *