O moldoveancă a cucerit America

Alina Vacariu

Alina Vacariu

„Foarte frumoasă” sunt cuvinte care pălesc atunci când o vezi. Imaginaţi-vă perfecţiunea feminină în toată splendoarea sa! Afrodita ieşind din spuma mării şi întinzându-se goală pe nisipul fierbinte al plajei mediteraneene. Cum să n-o iubeşti şi să n-o admiri?!

Aţi auzit de Alina Vacariu?

Ei bine, Alina este un model necunoscut în România, dar extrem de apreciat în Statele Unite şi în Vestul Europei. Este din Suceava, şi locuieşte de 13 ani împreună cu sora sa, în New York.

Modeling-ul este ceea ce ştiu eu să fac cel mai bine. Am plecat de la o vârstă fragedă din România, după ce am ocupat locul I la concursul «Top Model». În SUA, am avut şansa de a-mi începe cariera în modeling, dar am avut şi posibilitatea să urmez nişte cursuri de medicină la Standford Brown”, ne-a povestit Alina.

Având o fire ambiţioasă, Alina a apreciat întotdeauna spiritul competiţiei şi şi-a dorit să fie mereu pe primul loc, asta mai ales datorită faptului că agenţia cu care colaborează, „Elite”, a ştiut să o promoveze mereu aşa cum trebuie:

,,Pentru mine, «Elite» a fost ca o mamă! Au ştiut mereu cum să mă promoveze şi cum să-mi pună în evidenţă calităţile”.

Deşi este plecată de mult timp în SUA, Alina nu a uitat de unde a plecat şi se mândreşte cu faptul că este româncă.

„Sunt mândră că sunt româncă,  iar de fiecare dată când primesc complimente din partea cuiva, le spun că româncele sunt cele mai frumoase şi mai naturale femei!“, s-a destăinuit Alina, care a mai adăugat că ori de câte ori are ocazia să vină în ţară, îi place să viteze mănăstirile din nordul Bucovinei:

,,Sunt o persoană credincioasă şi, de fiecare dată când vin în România, îmi place să vizitez mănăstirile sfinte din Bucovina”.

Faptul că este implicată într-o carieră în modeling, nu o împiedică pe Alina să se gândească la întemierea unei familii, la copii… Lucruri normale, fireşti pentru o bucovineancă sadea care, dincolo de faptul că a cucerit prin frumuseţea sa întreaga lume, reuşeşte prin simpla sa existenţă să aducă speranţă şi mândrie în inimile unor români bătuţi de soartă.

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 25%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}

 

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *