Originile scandalului de la UMF

Vasile Astărăstoae

Vasile Astărăstoae

Scandalul referitor la deturnarea de fonduri europene de la UMF Iaşi capătă, cu fiecare zi care trece, aspecte din ce în ce mai interesante. Într-o întâlnire secretă cu persoane „de bine” din sfera Justiţiei şi a Puterii s-a aruncat pe piaţa zvonurilor şi ideea că între rectorul Astărăstoae şi procurorul DNA Emilian Eva există o râcă mai veche care, iată, acum tinde a se stinge într-un dosar stufos de corupţie.

Conform limbuţilor de serviciu (lobby-iştilor, adică), cică, în vara anului trecut, în momentul în care preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, conu’ Costică Simirad l-a uns ca manager general la Spitalul de Neurochirurgie pe fratele procurorului DNA, e vorba de dr. Lucian Eva, singurul care s-ar fi opus acestei numiri controversate ar fi fost chiar bădia Vasile Astărăstoae. Atunci, rectorul s-ar fi bătut cu pumnul în piept şi a comunicat tuturor că Eva Lucian va ajunge şef la Neuro „la Paştele Cailor“. Ei bine, fratele procurorului anticorupţie a fost instalat rapid în funcţie iar nea Vasile a înghiţit repede hapul. Numai că, după un timp, anchetatorul DNA se pare că nu a uitat câtuşi de puţin de afrontul adus familiei Eva, şi, răzbunător cum îl ştie multă lume, i-a copt-o elegant şi frumos lui Vasile, chiar când acestuia din urmă îi era lumea mai dragă. Mai mult, surse din zona Consiliului de Administraţie de la Spitalul Neuro, ne-au şoptit încet şi discret la ureche, că procurorul Emilian Eva ar fi uzat la un moment dat chiar şi de funcţia sa pentru a-şi impune fratele în fotoliul de şef la Neuro. Cum, vă veţi întreba din nou destul de nelămuriţi şi de contrariaţi?  Pe câţi doctori ieşeni ori manageri de spitale îi are Emilian Eva la mână, nici măcar nu i-ar fi fost greu să-i găsească fratelui său o pâine albă şi bună de mâncat.

Despre Iulian Şerban, şeful de la Casa de asiguraţi degeaba, nu se spune, încă, nimic, chiar dacă acesta ameninţa din primăvară că-l va aranja pe rector fără să clipească. Nici măcar pe HIH TV nu s-a făcut vreo analiză. De ce oare?



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *