Se spune că femeile – scuzați, doamnelor și domnișoarelor, dar chiar așa se spune! – nu pot fi prieteni adevărați. Cel puțin, nu așa cum sunt bărbații, mai ales după 5-6 beri… O emulație arhetipală, un simț al competiției dublat de un anume egoism visceral, un cinism funciar generat de un instinct de conservare bine pronunțat – toate acestea le fac pe reprezentantele sexului gingaș să fie, câteodată, de o maximă ferocitate în relațiile dintre ele. Iar dacă orb la orb nu-și scoate ochii, atunci puteți băga mâna în foc că două doamne, atâta vreme cât sunt comparabile ca vârstă, frumusețe, bani și statut social, vor face tot ce le stă în putință pentru a-și strica nu numai machiajul și coafura una alteia, ci și imaginea și prestigiul sociale. Fenomenul ia proporții dramatice, înspăimântătoare, atunci când în ecuație sunt implicate variabile politice; jocurile partinice fac din competiția crudă dintre femei un spectacol de o duritate extremă pe alocuri, un sport sângeros pe lângă care K1 pare un fel de șotron.
Ei bine, la toate acestea ne-am gândit atunci când am citit, cu maxim interes și reală satisfacție, un comunicat de presă prin care eram informați că „senatorul Mihaela Popa vine în ajutorul depolitizării educației”; concret, dacă ultima propunere a senatorului liberal de Copou – Valea Lupului – Păcurari – Dacia – Alexandru va fi adoptată, atunci „pe modelul funcționarilor publici, inspectorii școlari și directorii unităților de învățământ preuniversitar nu vor mai putea să dețină functii de conducere, alese sau numite, în cadrul partidelor politice”. Iată și declarația justificatoare rostită cu gurița și consemnată cu mânuțele senatoarei: „Vin cu această inițiativă legislativă pentru a contribui la o depolitizare reală a educației. Ca om din învățământ cunosc bine sistemul și știu ce înseamnă ca directorii și inspectorii școlari să fie afectați de deciziile politice. Trebuie să avem curajul să depolitizăm cu adevărat educația pentru a ne asigura că profesionalismul și calitatea în educație nu sunt diminuate de o anumită situație sau de un anumit interes”.
În cazul în care ați deschis televizoarele ceva mai târziu și nici nu ați terminat manualul de istorie a politicii locale contemporane, s-ar putea să vă întrebați ce legătură există între proiectul legislativ și povestea despre relațiile dintre femei de la început. În acest caz, s-ar putea să nu înțelegeți din care anume birou al Inspectoratului Școlar Județean se aud, de miercuri încoace, țipetele, sudalmele și blestemele purtătoare de termeni ca „trădătoare”, „curvă”, „traseistă” și alții ireproductibili până și într-o gazetă mai libertină, așa, ca a noastră. E posibil să nu fi știut sau, pur și simplu, să fi uitat că șefa Inspectoratului, Camelia Gavrilă, e nu numai o doamnă, profesor, doctor, mamă, soție, fiică, fost candidat la deputăție, fost viceprimar și actualmente consilier local, ci și ditai vicepreședintele filialei ieșene a PNL. Calitate care, nu-i așa, ar cam lăsa-o fără fotoliu și i-ar putea smulge niște cuvinte nu tocmai academice la adresa „dragei” colege de partid.
Oricum, pe lângă carnetul de partid, pe cele două dive ale politicii și educației ieșene le leagă și alte aspecte; nu ne referim numai la profesie, bani sau aspirații parlamentare, ci și la un trecut comun care, din câte am auzit, nu e deloc lipsit de asperități. Nu știm sigur și nici nu-i frumos să te bagi în intimitățile dintre două doamne; cert e că, așa cum spuneam, orb la orb nu-și scoate ochii, dar blondă la blondă da!
Marele Blond cu Carnet Galben