Pamflet 100%: gară pentru doi, cu miniştri ai Transporturilor

Legăturile frăţeşti dintre Iaşi şi Chişinău au cunoscut săptămâna aceasta cote înalte, între cele două oraşe circulând, în premieră, primul tren de călători. La cursa inaugurală au participat ministrul Transporturilor din România, Iulian Matache, şi omologul său moldovean, Iurie Chirinciuc. Întrucât drumul a durat mai bine de două ore, cei doi oficiali au avut timp să schimbe câteva impresii de călătorie.

Iulian Matache: Frate Iurie, mi-a plăcut demarajul locomotivei din gara Chişinăului. Aşa trebuie să fie şi relaţiile noastre frăţeşti, pornite în forţă.
Iurie Chirinciuc: D’apoi, dacă mie-mi zice Iurie, îţi dai seama că la transporturile moldovineşti totul se petrece într-un iureş.

Da, dar atât de repede, încât mi-am uitat la Chişinău suvenirurile din frumoasa patrie moldoveană.
Nu-ţi fă probleme, avem în gară un birou special pentru obiectele pierdute. Iar dacă te gândeşti la Merlotul de Cricova, avem nişte frigidere uriaşe în care adăpostim tot ce rămâne în urma vizitelor diplomatice. Uite, l-am avut ca oaspete pe Steven Seagal care şi-a uitat la Cricova schemele de karate şi le-a găsit bine mersi pe fundul sticlei.

Ştii, Iurie, uite aşa, cum mergem noi acum pe plaiurile moldovene, mă gândesc la înaintaşii noştri. Îţi dai seama ce progres am făcut, dacă mergem în trei ore de la Chişinău la Iaşi? Păi, lui Ştefan cel Mare i-ar fi luat două săptămâni să bată drumul ăsta.
Da, în schimb, i-a luat mai puţin timp să-i bată pe turci. De pildă, la Podu Înalt, l-a dat jos de pe cal pe Suleiman Paşa mai repede decât schimbăm noi locomotiva la Sculeni.

Auzi, Iurie, ce-ar fi să mai avem nişte iniţiative comune, care să întărească infrastructura de transport dintre ţărişoarele noastre? Uite, de pildă, mă gândeam să mai facem nişte Poduri de Flori.
Da, dar ce să faci cu ele? Alea sunt simbolice, nu poţi transporta nimic pe ele.

De ce nu? Uite, Podul de Flori de Gheaţă. Când îngheaţă Prutul, facem o punte de gheaţă şi tranzităm pe ea pasageri şi mărfuri.
Nu merge. Ştii, pasagerii noştri obişnuiesc să ungă osiile la tren cu vodcă şi dacă, cine ştie, mai scapă careva vreo picătură pe podul de gheaţă? Ştii cum ard 40 de grade? Se face gaură din loc în loc şi la revedere, pod! Bun, putem folosi găurile alea pentru pescuit la copcă.

Vezi? Deci putem găsi soluţii. Dorinţă comună să fie, că în rest ne înţelegem noi. Data viitoare vom aranja construcţia unui metrou. Din pivniţele de la Cricova în pivniţele din Cotnari! Noroc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *