Petrică Movilă şi Alin Aivănoaei, prinşi într-o grămadă deschisă de VIP-uri la “oficiala” din Copou

Cele două meciuri ale naţionalei de rugby disputate pe stadionul din Copou au trezit în absolut toţi oamenii politici locali dragostea faţă de sportul cu balonul oval. Evident, cei mai activi vizual dintre ei au preferat tribuna oficială, pentru a fi mai uşor reperaţi de fotografi. Pentru mai multă siguranţă, unii dintre ei şi-au imortalizat prezenţa la meci prin mijloace proprii, cum a fost şi cazul deputatului PMP Petrică Movilă şi vicelui CJ Alin Aivănoaei. Unii analişti de pe Facebook au lansat deja ipoteza că apropierea dintre cei doi pe fotoliile din Copou nu ar fi întâmplătoare, prognozând o întărire a flancului popular prin transferul lui Aivănoaei, jucător politic uneperist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *