Relansarea zilele astea a dezbaterii pe marginea candidaturii Iașului la titlul de capitală culturală europeană a readus în discuție și un subiect aproape absent din spațiul public ieșean în ultimii ani: Cernăuțiul. Alături de Chișinău, orașul nord-bucovinean este unul dintre atuurile noastre în lupta cu celelalte orașe candidate la titlul european. În fond, suntem singurii care putem da o dimensiune transfrontalieră, adică europeană, candidaturii. Dar nu despre asta vrem să vorbim noi acum cu dumneavoastră. Dincolo de simbolistica sa, de oraș în care s-a hotărât unirea Marelui Ducat al Bucovinei cu România în 1918 și de capitală a Bucovinei noastre de Nord, ce este, la urma urmei, Cernăuțiul? Ce-a fost și ce-a mai rămas?

Măturat cu trandafiri
Am vrut să ne începem textul cu o întrebare: care este singurul oraș din lume ale cărui străzi erau cândva măturate cu trandafiri? N-ați fi știut în veci că vorbim de Cernăuți. Doar că nouă ne plac lucrurile clare, iar măturatul ulițelor cu tufe de trandafiri e doar o legendă, pe a cărei veridicitate nu putem paria. Totuși, legenda există și este și imortalizată într-unul din monumentele orașului. Și chiar dacă nu ar avea nici cel mai mic sâmbure de adevăr, tot ar fi o metaforă nemaipomenită pentru a descrie unul din cele mai frumoase orașe din acest colț de Europă.

Frate cu Iaşul
Cernăuțiul a început ca orice alt târg moldovenesc, pentru a deveni cel mai cosmopolit oraș românesc. Cernăuțiul este atestat documentar odată cu Iașul, în 1408, într-un privilegiu acordat de Alexandru cel Bun unor negustori polonezi din Liov. Sau Lvov. Sau Lemberg, că fiecare stăpân i-a dat alt nume. Interesant e că Cernăuțiul avea să rămână, în pofida unei istorii net diferite, un fel de frate ceva mai mic al Iașului.

Cosmopolit
Oraș 100% românesc la început, Cernăuțiul a căpătat treptat, prin apropierea sa de granița Moldovei cu Polonia, un aer leah, păstrat încă în unele dintre clădirile sale vechi. Ruperea sa de Moldova, în 1775, odată cu restul Bucovinei, a dat însă startul adevăratului cosmopolitism. În oraș, afară de polonezii deja prezenți, s-au așezat evrei, nemți și ucraineni. Chiar foarte mulți ucraineni, care pe la 1870 deja îi depășiseră numeric pe români. Atunci când Bucovina s-a unit cu România, ai noștri abia dacă mai erau un sfert din populație, iar aproape jumătate erau evrei. Tragica dispariție a acestora, în anii celui de-al doilea război mondial, este unul din momentele rușinoase ale istoriei noastre.

Doar 5% români
Rămas după război în cadrul URSS, Cernăuțiul a fost reînnoit din rădăcini. Din fericire, nu a fost transformat într-un oraș sovietic tipic, cu blocuri cenușii, fabrici și uzine. În schimb, populația a fost cea schimbată, prin deportări, transferuri forțate și colonizări masive. Azi, abia 5% din populație dacă mai este românească, trei sferturi fiind ucraineni și 10% ruși.

Chiar merită
Poate tocmai lipsa unui puternic element românesc, care să amenințe integritatea teritorială a Ucrainei a permis, paradoxal, menținerea unei puternice amprente românești. Există în Cernăuți strada Alexandru cel Bun. Există patru școli cu predare în limba română, iar prezența românească este vizibilă peste tot. Statuia lui Mihai Eminescu, un monument al eroilor români, numeroase clădiri construite și păstrate în acel stil arhitectonic al primelor trei decenii ale secolului al XX-lea sunt câteva astfel de amprente. Ucrainenii au păstrat palatul în care a locuit istoricul român Eudoxiu Hurmuzachi și chiar casa lui Aron Pumnul, situată pe strada cu același nume, ca și liceele unde a învățat Eminescu. Noi mai avem palatul Braunstein, hotel Select, hotel Traian și câteva case vechi împrăștiate prin oraș. Cernăuțiul poate veni cu hotel Bristol, Ghara, Universitatea de Medicină, ca să nu mai vorbim de minunata clădire a Primăriei. De clădirea-navă de pe strada Golovna nu putem spune decât că este sora geamănă a palatului Braunstein. Și e renovată. Teatrul nostru Național este mai frumos decât al fraților noștri, totuși. Pe ansamblu, Cernăuțiul este un oraș cald. Poate chiar mai cald decât Iașul, dacă te îndrăgostești de el. Și merită. Chiar ucrainean și cosmopolit, tot românesc rămâne.