Pont pe invers: Swimathon la Ciric printre… fecale

* dacă v-aţi gândit vreodată că puteţi fenta intrarea de 15 lei la piscinele mozaicate de la Ciric pentru o baie în lac, ar fi bine să vă mai gândiţi…

Veşti bune şi mai puţin bune pentru ieşenii cu buzunarele secătuite de criză şi care nu au bani de-un concediu decent pe la Venus, Jupiter sau alte staţiuni ceauşiste de pe Litoral. Ciric_3Cică de vreo câteva săptămâni, în urma unor sesizări anonime, Primăria, Prefectura şi alte cinci-şase instituţii cu ştaif au purces în trombă spre lacul Ciric. Să nu care cumva să credeţi că s-a mutat acolo Swimathon-ul, concursul acela de înot cu donaţii între celebrităţi, organizat de vreun an la ştrandul cel municipal. E vorba despre o amplă acţiune de control, care s-a lăsat cu amenzi babane pentru nişte cluburi de fiţe ridicate în zonă.

Citind noi presa bahluiană de scandal, am aflat că, de fapt, cel mai amendat a fost cam un singur loc de dezmăţ, în care clienţi de soi precum Băcăuanu şi alţi interlopi împărţeau pumni şi săbii după un tras pe nară sănătos la prafuri şi medicamente pentru răceală, nu pentru altceva. Ciric_1Nişte terase fără autorizaţie, avize de funcţionare cam cu semnul întrebării, astea n-ar fi nimic însă pe lângă ceea ce aveau să descopere instituţiile de control ale statului…

Fiţe de fiţe, cu butoi în fundul curţii

Mari amatori de scăldat cum sunt, bârfitorii au ieşit iute-iute din apa Ciricului atunci când viceprimarul Chirica a dat pe goarnă rezultatele de la nişte analize prelevate din apa în care ne bălăceam mai deunăzi. Cică probele au ieşit prost, în sensul că „sunt ape uzate şi sunt infectate cu materii fecale”. Mai pe înţelesul tuturor, la Ciric se face baie printre… rahaţi. Asta au descoperit inspectorii în preajma cluburilor de fiţe de care vă vorbeam mai devreme şi, care, din câte-am înţeles noi, au un sistem de canalizare cam la fel cu buda din fundul curţii de la mamaia de la Coarnele Caprei: o ţeavă de scurgere a maţelor spre un butoi de plastic fără fund, înfipt bine-bine în pământ. Ciric_2Cu aşa canalizare modernă, nu-i de mirare că prefectul, Garda de Mediu şi alte instituţii tăietoare de procese verbale au dat amenzi babane, care bat binişor spre suta de mii de leuţi. Treaba e însă alta.

Să umplem piscinele!

Cu ce ne încălzeşte pe noi amenda cât casa, dacă alţii sunt lăsaţi în continuare să facă bani cu rahatu-n bătătură?! Aşa că propunerea noastră pentru autorităţi e una cât se poate de onestă şi de echitabilă. Ia puneţi voi mână de la mână de nişte abonamente din alea moca pentru pensionari, subvenţionate nu de la bugetul local, ci de la patronii de la cluburile, restaurantele şi ciupercile de pe malul Ciricului, ca să se scalde tot românul în piscinele alea nou-nouţe deschise la baza modernizată! Să vezi atunci economie de piaţă şi ecologie! Asta dacă nu s-au gândit deja alţii înaintea noastră la aşa o soluţie care, între noi fie vorba, e maro de-a dreptul…

Gigi Fecali

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *