Praetorians Gym – o mare ţeapă în kick boxingul ieşean!

Cum societatea noastră nu promite celor cu adevărat talentaţi niciun viitor, mai ales în domeniul unui sport de contact, tânărul practicant este usor de atras cu promisiuni şi povesti despre un destin minunat. Este şi trista poveste a unor foarte tineri practicanţi de kick boxing proveniţi din familii cu grave probleme financiare, nevoiţi să lucreze nopţile pentru a-şi plăti studiile la facultate şi chiar rămaşi fără ambii părinţi la o vârstă despre care se spune că este cea mai frumoasă, aceea de 20 de ani.

Mircea Harjaba

Mircea Harjaba

Conform dosarului penal 344 din martie 2010, aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, un fost agent de pază de la Spitalul de Urgenţe din Iaşi, Ţurlea Puiu Lucian, prin intermediul antrenorului Hârjabă a contactat,  la sfârşitul anului 2009, patru sportivi de la „Praetorians Gym”, promiţându-le slujbe de brancardieri la „aripa nouă a spitalului”, contra sumei de 500 de euro fiecare .

Din acel moment a început teroarea, fiecare sportiv fiind zilnic bombardat efectiv cu telefoane din partea antrenorului Mircea Hârjabă şi mesaje pentru a-l determina să se decidă cât mai urgent în favoarea slujbei de brancardier şi a da cât mai repede suma de bani cerută, câte 500 de euro.

Dosar penal pentru înşelăciune

Conform declaraţiilor parţilor în dosarul penal întocmit, prejudiciul se ridică la o sumă cu mult mai mare, întrucât Ţurlea şi Hârjabă au pretins şi primit de la alţi naivi comisioane de până la 2500 de euro de om pentru slujbe ca acelea de liftier şi şofer la noua aripă a Spitalului de Urgenţe care şi astăzi  este închisă.

Odată banii adunaţi, Puiu Lucian Ţurlea nu a mai fost de găsit, orice demers de a-l contacta fiind inutil, Hârjabă rămânând la vedere, cei 10.000 de euro necesari “şcolarizării, examenelor, bibliografiilor şi costumelor de brancardier”, după spusele lor, pierzându-se în neant.

Toţi sportivii ţepuiti şi-au încetat activitatea sportivă pe parcursul anului trecut, după ce s-au convins că povestea celui care ar fi trebuit să le fie un părinte spiritual, a fost doar o altă minciună pe care ei au crezut-o, existând cazuri în care Hârjabă a colectat el însuşi banii în cazul “Spitalului de Urgenţe”.

Este vorba de campioni naţionali şi balcanici de kick boxing, sportivi cu palmares, care în acest moment îşi plătesc studiile muncind noaptea în cluburi, sau spălând farfurii spre a-şi câştiga existenţa.

Din respect pentru aceşti tineri, vom trece peste amănuntele dramatice ale acestei istorii şi nici nu le voi spune numele. Această poveste se vrea un semnal de alarmă pentru cei care sunt amatori de a face sport de contact la Iaşi.

„Praetorians Gym activează fără licenţă

Praetorians Gym şi Mircea Harjaba îşi desfăşoară şi astăzi activitatea, nimeni nevăzând vreo licenţă pentru activitatea pe care o desfăşoară sau de antrenorat, facturile şi chiria acestui club fiind plătite în contul unui club sportiv care are ca obiect de activitate fitnessul şi modelarea corporală, C.S. Oana Gym.

Clubul de kick boxing „Praetorians Gym” a luat fiinţă în anul 2007, antrenorul Mircea Hârjabă înfiinţându-l într-o primă etapă cu sportivi formaţi exclusiv de către alţi antrenori, tineri  aflaţi la început de carieră  proveniţi din medii sociale modeste, dornici de afirmare pe plan sportiv.

Material furnizat de cititori (n.r.: titlurile ne aparţin)

Vladimir Poroch – director Spitalul de Urgenţe „Sf. Ioan” Iaşi

„Nu îi cunosc personal pe cei care asigură paza instituţiei. Noi avem contract cu firma de pază, nu direct cu persoanele angajate. Nici măcar nu am auzit de acest caz. Practic, este imposibill ca un paznic să poată interveni pentru a facilita angajări în sistem. Totul este bine monitorizat de către noi”.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *