Puzderie de moldoveni în Guvernul Grindeanu

Dacă vă întrebaţi mai zilele trecute de ce a amânat Maricel Popa şedinţa de Consiliu Judeţean pe care tot el o programase, acuma am cam înţeles şi noi care-i şpilul. La mijloc nu credem că a fost nici vreun proiect de anvergură al Iaşului, nici cine ştie ce cataclism natural, ci mai mult decât atât. Bomba adevărată vine de la Guvernul lui Dragnea şi Grindeanu, acela în care s-a decis numirea ieşeanului Tudorel Toader în fruntea Justiţiei. Culmea, şedinţa coaliţiei în care s-a hotărît  asta a coincis cu staborul cel mare de la PSD, unde s-a decis mazilirea unora şi urcarea pe cai mari a altora. Iar cum Maricel al nostru era negociator-şef, acesta s-a întors triumfător, cu un ministru la rever şi cu bastonul de mareşal peste oastea pesediştilor ieşeni în buzunar.

Iar acesta va fi numai începutul. După cum spune gura lumii, în afară de Tudorel de la justiţie, prin pacea de la Bucureşti s-ar fi stabilit ca Iaşul să mai obţină nişte secretari de stat şi niscaiva directori prin ministere. Să te ţii atunci bătălie între moldoveni şi olteni prin Palatul Victoria! Care cu mămăliga, care cu prazul… Noi, unii, aşteptăm ca, dincolo de fotolii călduţe şi chenzine babane să se dea drumul şi la robinetul cu bani pentru Iaşi. Măcar aşa, la presiune mică: pic, pic, pic…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *