Regele păcănelelor din Iaşi vrea să se mute în Capitală

De o vreme încoace, provincia nu îi mai place. Asta chiar dacă și-a asigurat de ceva ani tot confortul necesar. Și nu doar unul necesar unui trai decent, de medie, ci unui trai mult peste medie. Un trai de nabab. De rege, am putea spune. Că despre regele păcănelelor din Iași este vorba. O afacere pe cât de periculoasă, pe atât de bănoasă. Dar să vă explicăm în detaliu. Sorinache Roată, pe una din poreclele lui, administratorul societății care are cluburile de jocuri de noroc cu mulţi de 7, și-a scos la vânzare casa de la Bârnova.

Vilă în Bârnova
La prima vedere, aruncată peste gard desigur, nu pare a fi o casă cine știe ce. Însă, imobilul este împânzit de camere de luat vederi și are o piscină interioară destul de relaxantă, ca să spunem așa. Imobilul a fost scos la vânare chiar de la începutul acestui an. Cunoscut printre locuitorii comunei Bârnova sub denumirea de ”Americanul”, Sorinache nu se sfiește să se afișeze în diverse mașini de lux. Și să nu credeți că circulă cu una sau două autoturisme care fură ochii sătenilor, ci le schimbă de la o zi la alta, mai ales în perioada verii când își scoate la stradă autoturismele decapotabile. Sorinache este supranumit „Americanul” pentru faptul că, deseori, petrece vacanțe de lux în SUA. Surse din rândul angajaților săi spun că acesta ar avea o locuință chiar și în America. Așa că este greu de comparat aerul pe care-l respiră într-o comună din județul Iași cu cel din State.

Afacere prosperă
Mai nou, cică Sorinache a decis să părăsească meleagurile Iașului, capitala Moldovei. Și nu pentru a pleca în State, ci pentru a pleca în capitala României. Acolo unde, recent, și-ar fi achiziționat o reședință de lux. Când vorbim de lux, ne referim la o locuință de aproximativ un milion de euro. Că atât ar fi dat pe ea, potrivit unor surse din anturajul său. Asta pentru că are cu ce. Firma sa  administrează sute de aparate de tip slot machine în Iași și nu numai. Acele aparate cunoscute mai mult sub denumirea de păcănele. Și ca să vă dați seamă că numărul aparatelor este destul de mare, vă spunem doar că, potrivit site-ului Ministerului de Finanțe, firma are nu mai puțin de 86 de angajați. Cât o fabrică serioasă din Iași. Și asta nu e tot. Veniturile acestei societăți se ridică, potrivit aceleiași surse, la aproximativ 1,2 milioane de euro în 2014. Așa că are cu ce. E și normal să nu-i mai placă Iașul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *