Repetenții

Răbufnirea, de zilele trecute, a noului premier, Mihai Răzvan Ungureanu, care a spus că nu i se pare normal ca sinistrații în putere să aștepte la bodegă sau la căldurică armata să vină să-i deszăpezească, a creat comentarii care mai de care mai ridicole. Atât din partea politicienilor din Opoziție, cât și a postacilor de pe net angajați de acestea. Dar nu numai ei… Toată lumea este nemulțimită că de mai bine de 20 de ani, aceeași poveste: autoritățile au fost surpinse că a nins iarna, românii mor de frig și foame (anul acesta mai dihai ca altădată), zăpada-i cât gardu și pe noi ne doare în cot… să vină armata!, trenurile au fost suspendate, unde-s gardurile de pe marginea drumurilor, ăștia au furat și nisipul de la drumuri, nota de plată e de zece ori mai scumpă la deszăpezire decât în Occident, să vină DNA-ul ș.a.m.d. Ce mai, e sfârșitul lumii… mai ales când ne uităm la televizor!

Ca de obicei, realitatea este undeva la mijloc. Și s-o luăm încet-încet, cu Iașul!

Primăria, CJ și Prefectura – repetenți

Mai bine de o săptămână le-a trebuit autorităților locale, recte Primăria, să se dezmeticească și să descopere că afară ninge, e frig și oamenii nu reușesc sp ajungă la serviciu cu mașina. Cu greu au reușit să curețe arterele principale ale orașului. Cu foarte mare greutate!!! Asta-i sigur… Și-atunci au apelat la firmele private, gen Com beton-ul lui Comănescu, să adune zăpada de pe stradă, s-o împacheteze frumos și s-o ducă undeva numai ei știu unde… dar vom descoperi problema, la primăvară, când se va topi. Toate bune și frumoase, mai ales că – slavă Domnului! – la noi nu a fost așa mare prăpădul ca în Buzău sau Vrancea sau în județele din Sud. Dar cu străduțele din cartiere ce se întâmplă, de au rămas necurățate? Unde sunt utilajele?

”Stau chiar lângă garajul de la Salubris și, în fiecare dimineață, îi văd pe angajați cum scot combustibilul din rezervoare și-l vând altor persoane care-i așteaptă la colțul gardului. Mă irită la culme lucrul acesta, mai ales că nimeni nu face nimic!”, ne spune un cititor. Și pe noi ne irită că, de-atâția ani, ne furăm căciula unul altuia. Și ne mai irită și faptul că, dacă-i întrebi ce și cum, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase băieților deștepți de la gunoaie. Nu uită în schimb să-și salute respectuos șeful, atunci când părăsește instituția cu gipanul achiziționat cu bani grei de la bugetul public…

”Nu-mi vine să cred!”, ne mărturisește o altă cititoare fidelă a site-ului nostru. ”S-au dat atâția bani pentru nenorocitele astea de MAZ-uri și, când mergi cu ele… efectiv e mai frig decât afară! E groaznic, e teribil! Pentru ce plătim atâția bani pe ele? Nu înțeleg… Erau minus 25 de grade afară, iar șoferul îmi spune încet că îi funcționează instalația de căldură, însă nu poate da drumul că… se consumă motorina și are ordin să nu facă acest lucru. Am rămas fără grai. Aproape o sută de oameni înghețam în autobuz și lor le era frică să nu consume combustibilul!”.

La câte grade de rudenie sunt acolo, în Primărie, cu siguranță dacă exista interes pentru problemele cetățenilor, soluții pentru un transport civilizat s-ar fi găsit. Mihai Chirica, marele director din Primărie, de exemplu, și-ar fi putut întreba cumătrul Pușcașu, patronul UNISTIL, cum face de are căldură în autobuzele sale. La bairamele pe care le organizează la Motelul Bucium, printre paharele de alcool consumate, s-ar fi putu interesa și asupra acestui aspect. Că prețul e același: și la privat și la stat. Condițiile sunt altele…

”Zilele trecute, am fost la Bârnova, în satul Pietrărie. Drum îngust, plin de zăpadă. Încercând să evit o căruță, am intrat cu roata din față în șanțul acoperit. După vreo jumătate de oră, au venit câțiva băieți și m-au ajutat să scot mașina la liman”, ne spune un alt cititor. ”I-am întrebat de ce nu a aruncat nimeni cu nisip pe drum și de ce e așa de îngust. Am aflat, astfel, că nisipul e dus acasă de tractoristul cu lama din comună care, deși e plătit de Primărie, face mofturi de fiecare dată când e pus la treabă. Și nimeni nu îi spune nimic. Iar drumul e atât de îngust pentru că fostul primar, Chirilă, actualmente vice la Județ, trebuia să rămână cu ceva bani în buyunare pentru efortul de a da bani pentru un drum în comună. Toată lumea știe, nu se sesizează nimeni. Cam așa este în fiecare comună.”

Și cum să nu-i dai dreptate omului care știe el ce știe! Și nu mai vorbim de nervii pe care ți-i faci când ești înzăpezit…

Ieșenii – repetenți și ei

De câteva zile, în cartiere sunt deschise centre pentru colectarea ajutoarelor pentru sinistrații din Buzău, Vrancea și alte județe mult mai lovite decât al nostru. Îi numeri pe degete pe cei care au adus o conservă, o pâine sau o sticlă de ulei. Toți am stat și ne-am uitat la televizor, am văzut cât de loviți sunt acei oameni, am dat caloriferul la maximum și ne-am culcat liniștiți. Lasă că Arafat, Armata și Guvernul rezolvă problema! Munții ăia de zăpadă și amărâții ăia care nu au putut să-și îngroape nici morții se vor descurca și fără noi…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *