Restaurantul Souflaki

ddd

Rubrica sponsorizata de "MIVAS CENTER IASI"

După cum bine știți, de la vorbă până la faptă e ca de la pământ la cer. Iar, după cum se vede, nici măcar noi nu ne dezmințim.

Vă voi descrie mai jos impresiile lăsate de restaurantul acesta, cu specific grecesc, pentru că am fost pe acolo întâmplător, la insistențele unor amici. Așa că am încropit și o mică zicere aici, la Topul Crâșmelor, să știți și voi la ce să vă așteptați.

Localizare

Cică Souflaki e de vreo câțiva ani prin zonă dar, la fel ca foarte mulți alții, am trecut în sus și în jos pe bulevardul Nicolae Iorga fără să bag de seamă. Mai ales că acolo în zonă, ca șofer, trebuie să fii atent la trafic, stabilimentul fiind chiar în apropierea trecerii pe sub calea ferată spre cartierul Mircea cel Bătrân. Așa că numai de uitat pe coclauri nu-ți arde, la câtă nesimțire e în trafic.

Na, că am făcut și localizarea. Și, ca să fim și mai preciși, crâșma se află pe partea stângă, cu mergi din Podul de Piatră spre Gara Internațională.

Fiind în plin târg, poți ajunge aici și pe jos sau cu bicicleta. Mai ales că de acum e cald și probabil or să dea drumul și la terasa, dacă n-au făcut-o deja. Spuneam de treaba cu mersul pe jos nu neapărat pentru că, vorba unui clasic în viață, îți face piciorul frumos, ci pentru că parcarea poate reprezenta o problemă uneori. Când am ajuns acolo, era un TIR tras aproape de intrarea în pensiune și a fost destul de interesant până am reușit să scot apoi mașina de pe locul unde o lăsasem. E interesant cu câte rahaturi ne obișnuim și nu le mai băgăm în seamă de la un punct încolo! Pe alte meridiane, n-ar fi durat zece minute că șoferul TIR-ul cu pricina era deja tuns, ras și frezat de Poliție de n-ar mai fi lăsat camionul acolo în vecii vecilor.

Mâncare bună și destul de ieftină

Mă uitam pe clasificarea din 10 iulie 2008, pe care le-a dat-o Guvernul ăstora de la Souflaki, și am văzut că e de două stele.

La o privire atentă prin restaurant, deși e destul de îngrijit, nu depășește nivelul pe care și-l asumă. Deci, cinstit și lăutărește, nu ca alții, care își pun tigăi cu multe stele pe ușă iar, după ce „ai mușcat” și ai intrat, constați că țepușele curg gârlă.

Nici la Souflaki nu scapi de țepușe, însă astea sunt în farfurie și se cheamă frigărui. Sau kalamaki.

Oricum, indiferent ce pui înainte de „aki”-ul ăla, mâncarea de la Souflaki e bunișoară. Chiar surprinzător de bună. Mie, cel puțin, berbecuțul mi-a atras atenția. Toate chestiile astea la prețuri decente, aproape de fast food. Bine, că nici nu e prea departe de fast food dar, oricum, nu e chiar ca la McDonald’s. Adică nașpa. Și nu e doar o chestie de gusturi, pentru că una e o mâncare gătită și alta e o chestie făcută industrial și apoi încălzită într-un cuptor cu microunde. În fine, hai să-i lăsăm în pace, că le-au legat alții destule tinichele de coadă ăstora de la McDonald’s.

Revenind la Souflaki, dacă mâncarea a fost ok, apoi desertul parcă a fost și mai bun.

Clătitele cu ciocolată mi-au plăcut. Și nu numai mie, pentru că, imediat ce am început să le halesc, amicii mei au vrut și ei. Și nu le-a părut rau deloc. Bine, acum să nu zburați prea sus, nu sunt chiar ca alea de la mama lor, din Ellada, ci aproape pe jumătate. Dar sunt bune și destul de ieftine.

Condiții „on budget”

Amicii cu care am luat masa, veniți pe la Iași pe banii firmei, au spus că sus, în camere, lucrurile sunt în parametri. Adică ceea ce se spune pe site e pe bune. Sincer, mi-a fost lene să urc, să văd ce și cum așa că nu mi-a rămas decât să-i cred pe cuvânt.

În ceea ce privește servirea, cele două stele iarăși sunt luate pe bune. Nici nu te dă pe spate dar nici nu-ți vine să fugi. Adică, cum s-ar spune în limbajul computeriștilor, „what you see is what you get”. Mâncarea nu întârzie prea mult, chelnerii schimbă scrumierele când trebuie și-ți răspund la întrebări cu o relativă amabilitate. Poate puțin plictisiți (obosiți?!) dar la obiect.

Pe alte coordonate, dar care țin tot de condiții și confort, toaleta era curată și dotată cu cele necesare. Chestie care m-a impresionat în mod plăcut. Nu că m-aș fi așteptat la ceva mai bun ci… din contra. Deci, bilă albă.

Cu parcarea a fost mai nașpa dar am spus mai sus ceea ce era de spus.

Ar mai fi o precizare.

Deși Souflaki are specific grecesc, e la mare distanță de ceea ce găsești în țara olimpiadelor, la tarife similare. Și e vorba, în special, de felul în care ești servit. Cei care au fost acolo sunt convins că mă înțeleg.

Mi-aș trimite un prieten la Souflaki?

Ei bine, depinde de prieten. Dacă e din „lower middle class”, ca s-o spun așa, pe americănește, e locul ideal – mâncare ieftină și bună și, dacă are nevoie și de cazare, niște tarife relativ ok. Spun „relativ”, pentru că sunt alte locuri mai ieftine în Iași.

L-aș avertiza însă pe acel amic că nu prea are unde-și parca mașina, decât poate doar în bulevard. N-am văzut pe acolo semne de „staționarea interzisă” dar pentru o oră, o oră și jumătate, cât stai de obicei la o crâșmă dacă nu ești singur, nu cred că e un capăt de țară să lași mașina în stradă. Mai ales că o ai sub ochi, la doar câțiva metri.

Prețurile sunt, cum spuneam și mai sus, din gama celor puțin mai sus decât studențești, ceea ce are darul de a mai crește oleacă punctajul.

Dacă însă prietenul cu pricina are pretenții mai mari de la el și de la viață, în general… cred că răspunsul este puțin negativ – nu, nu i-aș recomanda Souflaki. Aș prefera un loc unde, chiar dacă e puțin mai scump, să fie servit normal. Adică cu atenție și respect. Pentru că banii pe care îi cheltuim acolo nu-i furăm și nici nu vin de pleașcă, ci îi muncim cu sudoarea frunții.

Nota generală pentru Souflaki – 7,71

O notă foarte bună pentru categoria de crâșme din care face parte. Acum, cinstit vorbind, nu știu în ce măsură poate să crească această notă. Pentru că, pe bune, nu are unde să se mai ducă. Decât poate dacă ospătarii vor mai zâmbi puțin și vor purta ecusoane. Că grecește chiar n-am pretenția să știe.

De ținut minte că aici se pot face tot felul de paranghelii, localul pretându-se destul de bine la așa ceva. Deci, dacă nu stați foarte bine cu bugetul dar vreți să vă chemați prietenii la o chermeză, locul pare a fi potrivit. Mai ales dacă doamna/domnișoara din dotare are alergie la spălat vase și făcut curat după invitați. Altfel spus, dacă e în parametrii zilelor noastre.

La capitolul parcare, iarăși, nota nu prea are șanse să se mărească pentru că nea Gigi n-are niciun intres prin zonă și n-o să facă o parcare publică în veci și în pururi.

Una peste alta, poate o să mai trec pe la Souflaki, dacă o fi full prin târg. Dar nu promit…

Cam asta-i treaba, palikarilor!

Pentru conformitate,
Mogulu’



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *