Pedofilii printre noi

Şi, culmea, noi îi promovăm

Încă o ciudăţenie „bântuie” liberă în lumea virtuală. Tot mai multe site-uri preiau alarmant imagini cu minori de pe reţelele de socializare pentru amuzamentul unora. Piţipoance.ro sau cocalari.ro nu au nici o reţinere în a fura imagini personale ale unor copii şi a-i expune ostentativ, pentru a-şi creşte numărul de vizitatori. Iar vizitatorii aduc bani. Şi uite aşa, minorii sunt exploataţi în scopuri meschine chiar şi pe internet.

Fetiţe de 12-13 ani care nu înţeleg conceptul de „piţi” sau de prost/bun gust, pentru că nu au discernământ de adult la această vârstă, ajung să fie catalogate drept piţipoance şi ajung pentru unii ţinta mişto-urilor. Trist este că, momentan, nu există nicio legislaţie care să reglementeze buna funcţionare a lumii virtuale care a luat-o razna cu adevărat.

Ce face Poliţia?

Poliţia nu are cum să amendeze acest fapt. Doar administratorii site-urilor cu materiale pornografice cu copii pot fi traşi la răspundere. În cazul site-urilor cu fotografii preluate de pe diferite reţele de socializare nu se poate face nimic, decât dacă victima face plângere.

În ceea ce priveşte reţelele de socializare, poliţiştii pot doar atenţiona copiii şi părinţii prin diferite campanii de prevenţie. Ineficiente, de altfel.

„În aceste campanii pe care le desfăşurăm prin şcoli, spunem copiilor de fiecare dată să aibă mare grijă la fotografiile personale pe care le postează pe internet, pentru că se pot prelua şi altcineva se poate amuza pe seama lor. În cazul reţelelor sociale nu se poate face nimic, decât dacă administratorul este forţat să restricţioneze anumite lucruri. Iar pentru asta trebuie o legislaţie în acest sens. Momentan, aceste reguli există doar pentru audiovizual”, spune coordonatorul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Poliţiei Iaşi, Mădălin Ţăranu.

Dar, cel mai trist lucru este faptul că site-urile unor instituţii de presă locale şi naţionale au ajuns, în goana lor pentru publicitate, să promoveze astfel de… grozăvii.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *