Reţetă: de unde a avut bani UMF să cumpere sediul UPA

În urma unei licitaţii organizată de Fisc ieri, Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi (UMF) a cumpărat, prin licitaţie, sediul de 13 etaje al Universităţii “Petre Andrei”. În schimbul acestuia, UMF va plăti aproximativ 15,5 milioane de lei, adică echivalentul a 3,5 milioane de euro. Universitatea privată a pierdut respectivul bun imobil din pricina datoriilor acumulate către stat. De unde a avut UMF atâţia bani? “Bârfa de Iaşi” a găsit câteva răspunsuri.

Mai țineți minte Universitatea ”Spiru Haret”? Aia, care avea mai mulți studenți decât Oxford, Cambridge și Yale la un loc? Care scotea absolvenți pe bandă rulantă și învârtea banii cu lopata? Uitați-o. E un exemplu perfect de ”așa nu”, când vine vorba de a face dintr-o universitate o fabrică de diplome pe bani grei. Știți unde se află cea mai mare universitate de medicină din țară? La București? Vax! La Cluj? Vezi să nu! La Iași, dragilor. Clujul a scos anul acesta 864 de locuri la concurs. Bucureștiul, 1.450. Iașul are o cifră de școlarizare de 1.931 viitori studenți în anul I. Ce înseamnă asta? Bani, în primul rând. Iar în al doilea rând, tot bani. Cam două treimi din locurile disponibile sunt cu taxă. 1.211 studenți vor plăti, în valută sau în lei, cinstea de a se pregăti la Iași pentru a deveni medici. Din aceștia, 658 sunt străini și vor plăti în valută. Ceilalți, în simpli lei grei.

Taxe diferenţiate
Interesant la Iași este că Senatul UMF nu face discriminări între străini și români. Suntem europeni civilizați, nu? Și trăim într-un oraș cosmopolit, mai ales pe bulevardul Independenței. Ca urmare, nu se face nicio diferență între autohtoni și străini nici în ce privește taxele. Toți studenții plătesc tot atât: 5-6.000 anul de școlarizare. Apare, e drept, o mică diferență. Românii plătesc în lei, fiii de șeici achită în euro. Cifra e cam aceeași; diferă doar valuta. Ca să nu ne lungim, primii cinci ani de școlarizare pentru români costă 6.000 de lei. Ceva mai ieftin la Facultatea de Bioinginerie, unde se cer doar 5.000 de lei. E drept, că facultatea aia te lasă șomer. Străinii plătesc 5.000 de euro în fiecare din cei 6 ani de studii, indiferent dacă vin din Pakistan sau din Danemarca. Hai să vedem ce înseamnă asta.

Sute de milioane lei
N-am putea să vă spunem cât este finanțarea de bază, adică aia care vine de la Minister pentru studenții bugetați. UMF-ul nostru nu excelează prin transparență. Se învârte în jurul cifrei de 40-45 milioane lei anual. Să zicem 45 de milioane de lei, cifră pe care vă rugăm să o țineți minte. Avem 540 de studenți români la ”cu taxă” în primul an. La 6.000 de lei taxa anual, înseamnă 3,24 milioane lei. Avem și 658 studenți străini. Oficial sunt 653, că cinci dintre ei au bursă guvernamentală, adică le plătește Ministerul taxa. Pentru UMF nu contează dacă banul e plătit de Minister sau de Abdullah ben Saud. Deci, 658. A 5.000 euro bucata, studenții străini valorează 3,29 milioane euro anual. Adică 14,6 milioane lei, ca să vorbim în aceeași monedă. În total, studenții mediciniști ieșeni valorează 62,8 milioane lei anual. După șase ani de studii, ei vor fi adus în conturile UMF 377 milioane lei. Asta, numai din taxa de studii, fără alte mărunțișuri: taxa de admitere – 150 – 350 lei, taxa de înscriere la licență – 150 lei, taxa de înscriere la examenul de finalizare a studiilor, dacă ești dintr-un an mai vechi – 500 de lei, taxa de bibliotecă – 100 de lei pe an. Etc.

20 milioane euro pe an
Să zicem că avem, la rotund, 450 de milioane de lei de pe urma unui ciclu de studii. Asta înseamnă peste 100 de milioane de euro. Adică vreo 17-20 de milioane de euro anual, bani la dispoziția Universității. Dar universitatea mai are şi alte surse de câştig: de exemplu implementarea proiectelor cu finanţare europeană. Şi aici sumele sunt ameţitoare. În aceste condiţii, să ne mai mirăm că UMF a avut în plan şi achiziţionarea blocurilor Arena din Tătăraşi şi transformarea lor în campus universitar? Sau că aceeași UMF se pregătește să înghită Universitatea ”Mihail Kogălniceanu”? Oare cât costă tipărirea unei diplome?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *