Romeo Vatră, noua matrioșcă a șefilor din Podu Roș

Liberalii ieșeni fac ce fac și dau mai mereu cu bâta-n baltă, făcând stropi nu doar în jurul lor, ci, mai nou, și pe pereții din Casa Păttrată. Cel puțin așa s-a întâmplat la ultima ședință de CJ, unde s-au făcut că au înțeles care ar fi prioritățile Iașului, după care au dat-o la întors. Mai exact, după ce au discutat cu președintele Maricel Popa și au dat din cap că da, adică vor vota bugetul instituției, la cinci minute după ce au ieșit de la negocieri s-ar răzgândit, spunând că bugetul ba nu e bun, ba este unul de stagnare și nu de dezvoltare. Ce ne-a surprins și mai mult a fost că aceste vorbe au venit nu din gura unor alde Dangă ori Brătescu, pe care îi știam mai războinici din fire, ci a liderului de grup liberal, Romeo Vatră. Acesta a spus, nici mai mult, nici mai puțin că nu votează proiectul pentru că pe listă ar fi proiecte de pe vremea lui… Adomniței. Oare au ajuns liberalii din Podu Roș să-și pună la zid fostul șef sau vorbește gura fără ei? Judecând după SMS-urile primite de zor de liberali prin ședința de CJ, prin care erau amenințați cu demiterea, se pare că acesta este trendul în Podu Roș. Semn că matrioșca PNL nu funcționează decât dacă nu are pe cineva în spate să-i învârtă cheița…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *