Să FIE Chirica primar? Să FIE!

Așa cum e de la sine înțeles că iarna nu-i ca vara, că masonii conduc omenirea și că politicienii sunt hoți, la fel, pentru majoritatea celor obsedați de politica bahluiană – așa cum suntem și noi – e limpede că viitorul primar al Iașului va fi junele Mihai Chirica. Sigur că asta depinde exclusiv de realizarea scenariului tot mai plauzibil în care primarul Gheorghe Nichita va părăsi fotoliul din Palatul Roznovanu pentru acela mult mai plin de provocări și oportunități de guvernator, voievod sau, în fine, președinte al consiliului regional; până atunci va trebui să mai curgă, însă, ceva apă pe Bahlui, bașca o Constituție de făcut, niște regiuni de desenat, un referendum de trecut, niște negocieri dure de tranșat și niște americani, europeni și servicii de înduplecat, dar, vorba aceea, dacă vrei, poți. Oricum, ideea avansării tânărului vice a devenit deja un scenariu perfect credibil, nici afirmat cu tărie, dar nici infirmat, un adevăr care se impune prin propria evidență, un mit politic local care, ca orice mit, are și doza lui de fantezie, dar și partea lui de realitate.

Să FIE Chirica primar? Să FIE!Așa se face, pesemne, că, furați de mirajul acestei legende politice, unii confundă ipoteza cu certitudinea și viitorul probabil cu faptul istoric, oferindu-ne și nouă, umililor consumatori de știri, acte ratate de toată frumusețea. La celebra și potenta firmă de organizări de conferințe, târguri și festivaluri ABplus Events ne referim, care, pusă să organizeze o vizită la Iași a reprezentanților Autorității de Management a Programului Operaţional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice, ne informează și cu privire la vedetele implicate: „Conferinţa de presă care va continua după vizitarea proiectelor va fi susţinută de şeful Autorităţii de Management a Regio – Programul Operaţional Regional, dl. Cătălin SURDEANU, şi de către directorul Organismului Intermediar POR din regiunea Nord-Est, dl. Gheorghe HARJA, alături de invitaţii acestora, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, dl. Cristian ADOMNIŢEI şi de primarul municipiului Iaşi, dl. Mihai CHIRICA.

Departe de noi, cum suntem siguri că e și pentru viceprimar, pornirea de a ne scandaliza din cauza unei erori amuzante, mai ales că, în vreo oră de la emiterea acestei mo(n)stre de comunicare, abeplusiștii și-au turnat cenușă în cap, admițând că „dintr-o eroare de redactare, în invitația de presă, funcția domnului viceprimar Mihai Chirica a fost scrisă greșit”. Deși firma cu pricina nu este chiar simpatică, înclinăm să luăm incidentul drept o simplă greșeală, demnă de iertat în virtutea faptului că, după cum se știe, numai cine nu muncește nu greșește. Se prea poate să fie urmarea lucrului în condiții de stres puternic, fără spor de rușine, și, cunoscând apucăturile dictatoriale și hachițele corporatiste ale cuplului patronal, n-am vrea să fim în locul împricinatului.

Numai că eroarea, dincolo de caracterul ei uman, deci scuzabil, ni se pare a fi, pe fond ceva absolut remarcabil, rod al unei viziuni, un act ratat freudian în exercițiu. Raportat la 2014, de pildă, comunicatul abeplusist nu mai este eronat, ci vizionar, nostradamian, mamaomidian, așa încât și rectificarea trimisă de făptaș ar fi trebuit să sune astfel: „funcția domnului viceprimar Mihai Chirica a fost scrisă greșit; deocamdată, greșit”.

De altfel, am zice că puterea de anticipație și spiritul vizionar sunt cele care definesc esența managementului abeplusist, această culme a economiei de piață cu bani publici. Cum altfel, dacă nu cu viziune, să ajungi de la a vinde chiloți, gumari și cărămizi până la a organiza ditai Festivalul Internațional de Educație de la Iași?!

ABmuls

1 comentariu

Lasa comentariu

Dă-i un răspuns lui Iasi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *