Şantaje, şantaje! cu Săftoiu de la TVR…

Fişele de lichidare pentru cei aproape 50 de jurnalişti disponibilizaţi recent de la TVR Iași, instituţie care trăieşte şi respiră din bani publici, adică ai noştri, ai contribuabililor, au devenit motive de şantaj pentru bossul Săftoiu & Company.

Şantaje, şantaje! cu Săftoiu de la TVR...Surse cu parfum de credibilitate din interiorul televiziunii locale ne-au şuşotit încet şi discret că jupânul Săftoiu (cu apucături de fost director al SIE) le-a pregătit celor cărora le-a dat un şut în tur, adică i-a pus pe liber, o mega-surpriză. Mai precis, fostul spion poreclit şarpele cu ochelari s-a gândit că, pentru liniştea şi siguranţa dosului său de preşedinte-director general al TVR România, n-ar fi tocmai rău să înăbuşe orice revoltă, fie ea spontană ori juridică, din partea exsubalternilor. Şi ce credeţi că i-a fătat mintea năucului, dragi cititori de Bârfa?

Într-un exces de furie oarbă, stropită din plin cu stuchiţi, Jupânul tevereului naţional a ordonat noilor şefi din teritoriu ca la eliberarea fişelor de lichidare aparţinând disponibilizaţilor, acestea să fie condiţionate de semnarea unei panarame de hârtiuţe. Mai pe româneşte spus, cel care doreşte să primească repede şi degrabă toţi cei 200 de milioane de lei vechi reprezentând salariile compensatorii, musai trebuie să semneze, citeţ şi cu majuscule, că renunţă la orice fel de acţiune incomodă, chiar şi juridică, împotriva instituţiei mass-media. Iar în cazul în care să găseşte totuşi vreun reporteraş ori cameraman cu cohones şi care ar încerca să facă pe interesantul, adică ar intenţiona să acţioneze instituţia în judecată, acesta din urmă nu va primi decât praful de pe tobă. Adică nema bani, nema salarii compensatorii. Practic, cei disponibilizaţi vor avea în faţă, pentru semnat, două hârtiuţe: foaia de lichidare şi ţidula prin care renunţă la orice acţiune în instanţă referitoare la programul de restructurare.

Bravos, Coane! Numai că există o mică-mare problemă. Nu crezi matale că aceste aranjamente de doi lei miros un pic cam tare, chiar de la o poştă, a practici şantajiste. Ori securiste? Am întrebat. N-am dat cu parul!

Pierce Brosnan, fost agent secret SIE disponibilizat de Săftoiu   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *