Scandal după scandal, la Poli

Un fost jucător al CSMU Poli Iaşi îl acuză pe Sichitiu că şi-a bătut joc de el

Faptul că preşedintele demisionar – nedemisionar, sau cine mai ştie care este situaţia lui exactă, Grigore Sichitiu, este un personaj „uns cu toate alifiile“, după cum îi place chiar lui să spună.

Pe lângă faptul că a plecat cu scandal cam de la toate echipele pe unde a antrenat sau şi-a exercitat „marile“ calităţi manageriale, Sichitiu pare să fie genul de om care poate să scoată din sărite pe oricine prin caracterul său.

Robert Neagoe

Robert Neagoe

De acest lucru ne-am convins şi după ce un fost jucător al echipei CSMU Poli Iaşi, Robert Neagoe, ne-a povestit cum a reuşit Sichitiu să-i facă viaţa un calvar atât timp cât a jucat în Dealul Copoului.

„Am trăit cele mai cumplite momente din cariera mea de fotbalist la CSMU Poli Iaşi. Şi totul din cauza «mareului» preşedinte Sichitiu. Omul ăsta şi-a bătut joc de mine şi de fratele meu, care a jucat şi el la Iaşi. Totul a început după remiza de pe teren propriu cu ALRO Slatina, când i s-a năzărit lui că noi nu am jucat aşa cum vroia el. Noi de-abia ajunseserăm la Iaşi şi nu eram puşi la punct cu pregătirea fizică. După acel moment, i s-a pus pata pe noi şi ne chema la şedinţe cu el de două ori pe săptămână. A fost o perioadă groaznică! Ce să mai… Îşi bătea joc de noi cum vroia el! Se lua de noi din orice“, a spus mijlocaşul în vârstă de 29 de ani.

„Am venit pentru nea Popică“

Jucătorul, care acum evoluează pentru o echipă din Cipru, a spus că regretă faptul că a ales să vină la Iaşi după ce, pentru o perioadă scurtă, a trecut şi prin „Ghencea“.

„Chiar regret că am venit la Iaşi. A fost un episod urât pentru mine. Eu am ajuns la Iaşi datorită lui nea Popică (Ionuţ Popa – n.r.). Iniţial am discutat cu Sichitiu şi atunci am zis că mai bine mă duc la UTA. Pe urmă am vorbit cu nea Popică şi m-a convins să joc la Iaşi. Imediat după plecare lui nea Popică, mi-am dat seama că lucrurile vor fi din ce în ce mai rele. Sichitiu era preşedinte, era antrenor, era de toate… Nu credeam că o să ajung vreodată în viaţa asta să mi se întâmple atâtea lucrurile rele şi într-un timp atât de scurt“, povesteşte cu năduf Neagoe.

Iaşul mai are să-i dea bani

În ceea ce priveşte despărţirea de gruparea ieşeană, nici acest fapt nu-i trezeşte amintiri prea plăcute lui Neagoe: „Nu am mai putut suporta tot acest tratament inuman şi le-am cerut celor de la Iaşi să mă lase să plec în iarnă şi să-mi dea restanţele salariale. Nu aveau cum să ceară bani pe mine pentru că eu am venit liber de contract şi tot aşa vroiam să plec. Au fost de acord să plec în aceste condiţii şi mi-au spus că îmi vor da banii în cel mai scurt timp. Au trecut aproape trei luni de atunci şi eu încă mai am luat bani de la Iaşi. Nu mai spun că de fiecare dată când venea vorba de bani, Sichitiu se făcea că plouă. Şi de impresarul meu şi-a bătut joc de vreo câteva ori Sichitiu. O dată l-a chemat de la Bucureşti să-i dea nişte bani şi când omul a ajuns în Copou i-a spus că nu mai sunt bani şi nu are cum să-l plătească atunci“.

Condiţii foarte bune în Cipru

În Cipru, Robert Neagoe a semnat cu Digenis Morphou, o grupare din liga a doua.

„Am făcut cea mai bună alegere că am plecat de la Iaşi şi am ales Cipru. Digenis Morphou este o echipă care joacă în liga secundă şi pe la care au mai evoluat în trecut Ştefan Apostol, Nicolae Constantin, Adrian Falub şi Alin Savu. Am jucat deja în patru meciuri din campionat, atmosfera este bună până acum, la fel şi condiţiile găsite. Ştiu bine fotbalul cipriot pentru că în 2009 am jucat la ASIL Lysi, pentru care am marcat patru goluri în 24 de partide. Cu cei de la Digenis Morphou am semnat o înţelegere pe şase luni, dar eu sper să continui şi din vară la această formaţie“, a adăugat Neagoe.

“Dacă vrea să promoveze, Iaşul trebuie să scape de Sichitiu!“

Grigore Sichitiu

Grigore Sichitiu

Fostul jucător al Politehnicii crede că echipa ieşeană nu are nicio şansă să promoveze atâta timp cât în fruntea clubului va rămâne Grigore Sichitiu.

“Acest om este total depăşit. El a rămas în perioada «când antrena cu Mircea Lucescu», aşa cum îi place lui să se tot laude. Dacă Ionuţ Popa ar fi rămas la Iaşi, eu cred că ar fi reuşit împreună cu primarul Nichita să ducă echipa în prima ligă. Dar chiar şi fără Popa Iaşul poate promova doar dacă scapă de acest Sichitiu. El taie şi spânzură în Copou! Am auzit şi eu că şi-a dat demisia, dar văd că toate deciziile le ia tot el. Sper că primarul îşi va da seama de caracterul lui Sichitiu şi îl va da afară. Altfel, Iaşul va sta mult şi bine în Liga a II-a!“, a mai zis Neagoe.

Sichitiu, mare diplomat

Întrebat cum comentează toate acuzele pe care i le-a adus fostul fotbalist al CSMU Poli Iaşi, Robert Neagoe, Sichitiu a preferat un răspuns de diplomat repetent: „Eu nu intru în polemici cu jucătorii. E treaba lui ce spune. Eu nu am avut nimic cu el. Nu o să vă dau un răspuns mai dur doar ca să vă vindeţi voi ziarul…“

Stai liniştit nea Sichitiule că noi nu stăm în ziarul pe care-l cumperi matale!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *