Secretul unui job călduţ pe vremuri de criză: pile la rectori!

Tocmai ai terminat facultatea. Nu ai experienţă, nu ai pile în diverse firme, iar părinţii tăi nu ţi-au făcut cadou la majorat propria companie. Nicio problemă! Te poţi angaja într-una dintre universităţile de stat ieşene. Statisticile arată că acestea se numără printre cei mai prolifici angajatori pe plan local. Din primele 10 instituţii din judeţ cu cel mai mare număr de salariaţi, trei sunt instituţii de învăţământ superior de stat.

Universitatea_Al_I_CuzaCum era de aşteptat, cea mai veche universitate din ţară, „Alexandru Ioan Cuza” este pe prima poziţie, cu un număr mediu de 2.707 de salariaţi. Inclusiv în prezent instituţia are postate anunţuri de angajare pentru cercetători, asistenţi de cercetare, dar şi pentru administratori financiari, analişti sau consilieri juridici.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” este cea de-a doua în clasament, cu un număr de 1.698 de persoane angajate. Cea de-a treia unitate de învăţământ superior din clasament este Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” unde semnează state de plată 1.303 salariaţi.

Dacă o carieră în învăţământul universitar nu sună tentant, nu este nicio problemă! Angajarea la stat este o altă soluţie pentru un loc de muncă stabil şi pe termen lung. În acelaşi top 10 realizat de instituţiile abilitate, majoritatea angajatorilor sunt instituţii care-şi plătesc salariaţii de la bugetul de stat. Spitalul „Sfântul Spiridon” conduce detaşat clasamentul, cu 2.707 de persoane angajate. A doua poziţie este ocupată de Universitatea „Cuza”, iar locul al treilea de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu un număr mediu de 2.192 de salariaţi.

StatuPalmă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *