Shake it, baby, shake it!

Când tocmai credeam că am scăpat de panarama iscată de chinezăria de Gangnam Style, în care afonii cu ochi oblici se scălâmbăie după nişte ritmuri hackarite de pe net şi puse cap la cap, pe modelul Marius Moga, iaca ne mai trăsneşte presa asta naţională încă o bombă. A apărut isteria Harlem Shake! Semn că ori întreaga populaţie s-a scrântit de-a binelea, ori internetu, aşa cum noi, amatorii de gazete serioase, susţânem de multă vreme, ne suge de neuroni, păcălindu-ne că, de fapt, ne face mai deştepti şi mai culţi. Pentru cine nu a avut curiozitatea morbidă să vadă despre ce-i vorba, vă Shake it, baby, shake it!sintetizăm noi, în doi timpi şi trei zgâlţâituri: să adună un grup de fraeri într-un loc public (prin mesaje pe facebook, bineînţeles), o fac pe-a serioşii, iară la un moment dat să pune pe o zbânţuială haotică şi dat din căpăţână, fără nicio muzică, în care să dezbracă de toate inhibiţiile adunate în cei 17-25 de ani de stat închişi în faţa camerei web din dormitoru lui mămica şi tăticu. Iar ca toată treaba să fie pigmentată ca la carte, iar organele cele competente ale statului să nu aibă pe cine amenda, angoasaţii cu pricina să maschează în toate orătăniile pământului, care să împerechează mai ceva ca într-o Arcă a lui Noe în varianta porno.

Şi cum globalizarea nu putea ocoli nici Iaşul cel cultural, nişte trusturi serioase ţin să ne informeze că isteria mondială Harlam Shake a ajuns în wikendul trecut şi în dulcele târg. Cel puţin aşa arătau imaginile cu zoofili de toate vârstele, deghizaţi în crocodili, maimuţe ori doctori genicologi, care ş-o trăgeau prin toate poziţiile – unde credeţi? – taman în faţa Palatului Culturii, pe unde viceprimarele Chirica o dispus să nu mai mişte nici musca, de frică să nu cadă găinaţu de pe statuia lui Ştefan. Ce să zicem? Cu asta cred că am închis cu totul gura Bruxelles-ului şi a gloatei de cârcotaşi blogherişti de prin Iaşi care zâc că nu avem faţă de capitală culturală şi europeană. Acuma, stau şi mă întreb: dar autorizaţie pentru cine dă?

(Cocoşul Falic)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *