Surpriza de pe harta şefilor de judeţ cu probleme în justiţie

Acum câteva zile, pe site-ul www.stirileprotv.ro a fost publicată o hartă a României. Demersul jurnaliştilor a fost de a arăta care sunt judeţele în care preşedinţii sau vicepreşedinţii de Consilii Judeţene au probleme cu justiţia. Doar 9 judeţe au rămas albe, semn că acolo niciun oficial „de la judeţ” nu a fost conexat de vreun dosar. În restul de 32, jurnaliştii au găsit persoane de la vârful Consiliilor Judeţene care au fost implicate în afaceri controversate. Şi Iaşul a fost trecut în categoria acestor 32 de judeţe.

Şeful CJ Iaşi, pe listă
Astfel, în dreptul Iaşului a apărut fotografia lui Cristian Adomniţei, preşedinte al Consiliului Judeţean. „În 2008, Adomniţei a fost cercetat în <<Dosarul Transformatorul>>, care a dus la închiderea lui Relu Fenechiu. El ar fi avut calitatea de învinuit, una din firmele sale participând la licitaţia pentru transformatoare”, au notat ziariştii din Capitală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *