Tanti Lili Romaniuca fă curat în bordelul condus de Cristinuţa de la Vâlcea!

meditativ2Ne-am enervat foarte amar că boaşele lui nea Wilişor Teutonul, atât de încercate de gura boarfei Dănuţa Nuţi Acomiso nu constituie o temă de reflecţie civică pentru comisia de etică şi disciplină a liceului Naţionale! Păi, e frumos aşa, madame Cristinuţa de la Vâlcea? E frumos să vină omul tocmai din Nemţia ca să ne lumineze baistrucii cum vine cu complicata limbă nemţească şi să se trezească cu testiculele lăsate printre măselele unei demente? Nu mai spunem că acest fapt aduce prejudicii de imagine industriei suptului de la noi din ţară, singura industrie care mai dă randament la export. S-a dus acum pe măciucă brandul nostru de ţară că avem fete care sug suav şi lin în dulcele stil mioritic. Uitaţi ce poate să facă o târâtură, după ce şefa turismului românesc umblă prin toată lumea cu buzele ei umplute cu botox şi îmbie turiştii străini să vină în Land of Suck. Vine o ţigancă nespălată din Belceşti şi ne dă cu firma de pământ!  Noi vom merge până în pânzele albe ca brandul Land of Suck să nu-şi piardă din valoare. Asta nu înseamnă că ne vom apuca noi de supt, ci vom milita ca Dănuţei Nuţi Acomiso să-i fie scoasă mandibula pentru a nu mai periclita acest minunat brand de ţară! De asemenea o rugăm pe tanti Lili Romaniuca, o creştină deosebit de evlavioasă, chit că e blondă, să ia de urgenţă toate măsurile necesare pentru a salva onoarea învăţământului din oraşul nostru, recunoscut cândva ca un City of Suck. Dacă nu vom găsi înţelegere pentru ouăle lui nea Wilişor la tanti Lili, vom merge mai departe pe linie maritimă de partid şi stat şi îi vom adresa o scrisoare deschisă lui Daniel din Cuier, ministrul Educaţionale Naţionale. Iar dacă nici acolo nu-i se face dreptate lui nea Wilişor, atunci vom arunca ancora de pe corabia noastră tocmai în portul întâiului marinar al ţării la Cotroceni! Odiseea dreptăţii pentru mădărânga în convalescenţa este pentru noi ca o cruciadă şi suntem gata să ne dăm vieţile în ea!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *