Temnicierii de la Teatrul „Luceafărul”

O sală de spectacole pentru copii este prin excelenţă locul unde cei mici sunt ajutaţi să-şi dea frâu liber imaginaţiei, să se simtă liberi şi aproape de personajele pe care le îndrăgesc. Ei bine, în cazul teatrului ieşean pentru copii şi tineret, condus de Ioan Holban, sau mai degrabă de directorul artistic, Oltiţa Cîntec, lucrurile se prezintă în cel mai tragic mod.

Teatrul Luceafarul

Teatrul Luceafarul

Încă de la intrare, un biletist liliputan care, peste ruptul biletelor, mai are atribuţii şi de pompier, se uită suspect la fiecare copil iar părinţii încep să-şi scuipe copiii de deochi. Ajunşi la intrarea în sala de spectacole constaţi că nimeni din personal nu te întâmpină pentru recomandări sau pentru a lămuri unele întrebări ale părinţilor. Imediat ce luminile se sting iar copiii încep să aplaude, chemaţi parcă de zgomot, apar mamelucii. O măturătoare ce permanent îşi ia în primire o jumătate de sală iar o fată bătrână de la ţară, roşie pe cap ca peruca unui clovn, se împarte ca un pachet de sticksuri printre scaunele celeilalte jumătăţi de sală.

„Alo, oi, n-ai voie să faci poze. Bagă-ţi aparatu în sacoşă!”, începe măturătoarea să ameninţe părinţii. În sală îşi face apariţia imediat şi biletistul – pompier sau cine ştie ce alte roluri o mai fi având prin teatrul căruia Palasul i-a luat nu numai faţa.

Cortina cade în pustiu

Pe tot parcursul spectacolului, copiii şi părinţii plătitori de bilete se simt urmăriţi de când ăla micu îşi bagă degetu’ în nas şi până ce cortina defectă se lasă peste spectacolul greu de digerat cu atâţia cerberi la uşă. La final, copii se reped spre actorii care se înclină spre spectatorii răsfiraţi prin sală care de-abia ocupă un sfert din capacitate.

„Cucoană n-ai voie să faci poze. Pleacă de lângă scenă cu aparatu’. Dacă vrei să le faci poze, du-te în culisem, la ei!”, se repede roşcata peste mama unei fetiţe şi o trage de mână din faţa scenei, după care începe să-i alunge pe prichindeii care s-au încumetat să se îndrepte spre scenă şi-i alungă cu sudalme printre care se înţelege ceva de originile părinţilor.

În holul de la intrare, o delegaţie cu ecusoane în piept, ai cărei membri sunt fără doar şi poate deţinătorii celor mai boţite cămăşi din Iaşi, iau la ochi copiii în drumul lor spre ieşire.

„Pe ăştia de la administrativ îi bagă în sală ca să nu intre copiii sau părinţii în contact cu actorii să se simtă că au carmolit. Aici aşa e moda. Până nu carmoleşti la Icar sau pe la alte crâşme din jur, nu te urci pe scenă. Nu mai e vorba acu de trac, ci de obişnuinţă. Mai toţi intră îmbălsămaţi pe scenă, da’ cu cine să îi schimbi?”, ne-a divulgat o sursă din teatru, motivul pentru care copii şi părinţii care susţin activitatea teatrului ieşean sunt terorizaţi de o mână de circari ieftini ca cei ai Oltiţei Cântec.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *