Terminatoarea din PDL Iaşi

Mihaela Popa

Mihaela Popa

Şefa PDL Iaşi, Mihaela Popa, a mai făcut o victimă. După ce în urmă cu peste un an de zile a bătut cu pumnul în masă la Bucureşti şi a făcut din Dan Cârlan un capitol de istorie pedelistă, Mihaela Popa a comis-o din nou. De data asta, neintenţionat. Pe principiul “cel mai deştept cedează”, Dumitru Oprea a tulburat-o pe Popa cu un anunţ care i-a surprins până şi pe cei mai apropiaţi colaboratori ai senatorului.

Renunţ la funcţiile politice din organizaţie, precum şi la candidatura la primărie. Am luat o decizie înţeleaptă din respect pentru electoratul meu, pentru că la Iaşi este o bâjbâială la nivelul judeţului şi neputinţa la centru de a controla un judeţ cu prea mulţi parlamentari“, a spus Oprea. Senatorul a adăugat că “doamna Popa le ştie pe toate” şi a subliniat că are sondaje în curs în care a inclus mai mulţi candidaţi pentru primăria Iaşi.

Conflictul dintre Oprea şi Popa a venit şi în contextul sprijinului de la centru pentru şefa PDL Iaşi, aceasta aflându-se încă în funcţie, deşi nu şi-a îndeplinit niciunul dintre obiectivele trasate în urmă cu un an – sesiunile de alegeri s-au încheiat toate cu scandal, filiala e condusă încă de un for interimar, iar fiecare parlamentar şi-a făcut practic propria “bisericuţă”. Rămâne de văzut ce se va-ntâmpla în continuare, în condiţiile în care Oprea are o relaţie foarte bună cu preşedintele ţării, Traian Băsescu, liderul de facto al PDL.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *