TVR Iaşi a pus gheara pe „Gala Sportului Ieşean“

Gala SportuluiSfârşitul de an a fost un bun prilej pentru Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret (DJST) Iaşi să premieze reuşitele celor mai buni sportivi ieşeni în 2010.

Până aici toate bune şi frumoase, mai puţin faptul că festivitatea de premiere a avut loc la TVR Iaşi, post de televiziune care a pus monopol pe eveniment în ultimii doi ani. Asta ]n contextul în care şef la DJST a fost uns pedelistul Ciprian Paraschiv, cel care şi-a făcut ucenicia într-ale politicii alături de controversata Monica Iacob Ridzi.

Revenind la evenimentul care a avut loc pe bani publici, că doar TVR-ul nu e televiziune privată, ei bine acesta a fost un fiasco total, fără ca săracii sportivi – care la un moment dat erau scoşi de pe scenă, pentru ca în câteva secunde să fie chemaţi înapoi – să aibă vreo vină. Evenimentul a avut loc într-o atmosferă glacială, spectatorii fiind nevoiţi să stea cu gecile groase pe ei şi să renunţe la acestea doar în momentul în care trebuiau să vină pe scenă ca să primească vreo diplomă sau să ţină vreun speech care să dea bine pe „sticlă“.

S-a premiat şi o echipă retrogradată

Pe lângă cei mai buni sportivi la întrecerile individuale olimpice şi neolimpice, diplome au primit şi reprezentanţii echipelor CSS Unirea BC Junior Iaşi, campioană naţională de baschet masculin Under 16 şi CFR Olimpia ACB Iaşi, vicecampioană naţională şi participantă în cupele europene.

În plus, a fost premiată şi echipa de rugby Poli Agro Unirea Iaşi, pentru retrogradarea în liga a doua, credem noi, că alte „merite“ nu prea a avut în acest an.

Tomaşeschi, „mare orator“

Printre personalităţile invitate la gala găzduită de TVR-ul ieşean s-a numărat şi prefectul „portocaliu“ Dragoş Tomaşeschi, care s-a umplut de penibil, nefiind în stare să ţină un speech mai de Doamne-ajută! Iată o mostră: „Această Gală scoate la iveală adevăratele modele ale societăţii româneşti (sanchi!). Vreau să vă felicit pe cei care sunteţi premiaţi. Vreau să vă mulţumesc şi să vă felicit. Vă felicit pe toţi“. Şi noi te felicităm pentru acest discurs dom’ prefect!

„Mi-ai făcut-o Vasilică!“

Sportivii aflaţi pe podium la probele olimpice au fost premiaţi de fosta gimnastă Maria Olaru şi de handbalista Ada Moldovan. În discursul ţinut de fosta gimnastă, aceasta l-a urecheat verbal pe directorul Vasile Arhire, arătându-se surprinsă că tocmai ea trebuie să ofere diplomele, deşi ştia foarte bine acest lucru încă de la început.

„Mi-ai făcut-o Vasilică! Eu am venit să asist la această gală şi tu… mă pui să dau diplome! Felicitări tuturor sportivilor premiaţi“, a dorit să epateze Maria Olaru, care a lăsat impresia că se ştie foarte bine cu „Vasilică“…

L-au supărat pe Nichita

Aşa-zisa „gală” nu a fost onorată de primarul Gheorghe Nichita. Pe bună dreptate!

Edilul i-a acuzat pe organizatori că au politizat manifestarea, în condiţiile în care marea majoritate a banilor pentru susţinerea sportivilor a venit de la Fundaţia Sportului Ieşean, recte Primăria Iaşi.

„Primăria a dat 400.000 de lei pentru plata pe mai multe luni a salariilor unor sportivi. Am crezut că vom fi respectaţi pentru că sprijinim sportul ieşean. Văzând maniera în care s-a politizat acest eveniment, am decis să nu mai merg la acel eveniment. Am cheltuit tot timpul bani cu sportul, dar la gală am fost o anexă. Primăria ar fi trebuit să fie principalul organizator“, a remarcat primarul cu năduf.

Drept răzbunare, Nichita va organiza şi el o gală la Primărie, 24 ianuarie.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *