Ultimul mohican oranj

În viață e important să-ți cunoști lungul nasului. Uite așa a procedat și consilierul județean Șerban, binecunoscut participant activ la viața cultural artistică ieșeană, secțiunea „recepții de prispă și baluri în bătătură”. Fiindcă nu a năzuit la cine știe ce funcții sau poate fiindcă e sensibil la sintagma „director de palat”, omul a rămas pe postul pe care îl numiseră prietenii oranj și împărățește peste o instituție cu destule resurse.

Este desigur un mister ce resorturi intime au putut să îi facă pe liberali să îl păstreze în funcție, dar asta nu are mare importanță. Omul este competent, este prezent, este un stâlp al vieții politice PDL. Ceea ce, desigur, arată cât de fragilă este ea, viața politică a PDL.

Dar nu de asta scriem noi despre domnul consilier Șerban. Nici măcar nu o să menționăm zvonul ăla cum că va fi totuși schimbat cu jună liberală. Ultimul mohican oranjNu… Ne-am dat seama că i-am făcut o nedreptate în numărul acela care vorbea despre asemănările politicienilor de Bahlui cu personalități ale istoriei sau ale contemporaneității. Am omis să menționăm asemănarea izbitoare între el și Gigel Frone, starul ProTV. Priviți alăturarea de poze și vă minunați! Și, ca lucrurile să fie limpezi, scriem aici că noi ne referim strict la asemănarea fizionomiilor, restul posibilelor paralele nefiind defel în intenția noastră editorială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *