Un mare comisar din Poliţie, traficant cu influenţă

În România poliţiştii s-au pus pe treabă. Unii chiar dau dovadă de exces de zel. Dar asta să nu credeţi că se întâmplă din proprie iniţiativă. Şeful IGPR a comandat în vară o amplă acţiune la nivel naţional. Toţi purtătorii de chipiu au fost scoşi pe străzi. Şoferii au luat amenzi. Infractorii au fost prinşi în flagrant. Infractorii daţi în urmărire şi căutaţi de luni de zile au fost găsiţi într-un mod miraculos. Firmele care obişnuiau să transporte marfă fără facturi, că vorba aia impozitele sunt mari la noi, s-au trezit fără produse, cu maşina sechestrată şi cu amenzi pe măsură. Ce mai la deal la vale… S-a observat că avem şi noi poliţişti în ţara asta. Şi nu orice fel de poliţişti. Ci din ăia care ştiu să-şi facă treaba. Parcă mergea ţara altfel. Amenzile au curs cu duiumul. Numai la Iaşi au fost de ordinul a câteva sute de mii de euro. Permisele s-au ridicat pe bandă rulantă. Era disciplină.

Zen Firescu a vrut să deblocheze
Dar ca la români. Lucrul bun nu ţine mult. Parcă a fost deocheată această acţiune numită, mare atenţie, „Blocada”. Dar să vă spunem şi cum. Şeful IGPR a lăsat poruncă la fiecare judeţ în parte să continue aceste acţiuni. Dar cu o mică-mare diferenţă. Fără să mai trimită poliţişti supraveghetori dintr-un judeţ. Mare greşeală. Foarte mare. La Iaşi se fac periodic acţiuni gen „Blocada”, supravegheate chiar de şefi. Asta ca să dea un aer de credibilitate. Ultima acţiune a avut loc chiar în weekend. Peste 2.000 de sancţiuni. Arme confiscate. Permise suspendate. Prea ca la carte. De ce? Acu’ vă punem la curent. Cum tot judeţul a fost împânzit de poliţişti, o echipă a ajuns şi la Tomeşti. Din echipă a făcut parte, din păcate, cel mai corect poliţist de la Circulaţie. Chiar cel care l-a prins pe comisarul şef Tudor Minescu băut la volan. Tot el l-a tras pe dreapta la finele săptămânii trecute şi pe un şef din administraţia locală. Nu degeaba. Încălcase legea. Şi se pregătea, pe bună dreptate, să scrie şi o amendă. Numai că şefuleţul din administraţia locală s-a foarte supărat. Aşa de tare că a ajuns să înjure ca la uşa cortului. Ba chiar l-a sunat şi pe Liviu Zen Firescu, şeful de la Circulaţie care, culmea, s-a prezentat urgent la faţa locului. Hopa!!! Ia ghiciţi ce măsură a luat Zen Firescu?! A încercat să mute agentul constatator în alt post ca să-l scape pe şeful din administraţia locală de amendă. Naşpa decizie.

Până în pânzele albe
Purtătorul de chipiu cel mai corect de la Circulaţie nici nu a vrut să audă iniţial. Panarama de pe lume în mijlocul drumului. Într-un final a acceptat, dar cu o condiţie: să-l amendeze pe şoferul indisciplinat. Nu l-a lăsat fără permis, cum ar fi meritat, însă l-a sancţionat pentru scandal. Dar problema nu s-a terminat aici. Şi foarte bine că s-a întâmplat aşa ceva. Agentul constatator nu s-a lăsat intimidat de şeful său Liviu Zen Firescu, care, discutând pe lege, a comis un mic trafic de influenţă. Ruşinică! Iar din partea agentului constatator una bucată plângere cu acuzaţia firească de trafic de influenţă pe numele lui Liviu Zen Firescu taman la şefii ăia mari de la IGPR. Bravo domn agent! Felicitări din partea noastră şi a şoferilor corecţi din trafic. Rămâne de văzut cât şi cum îşi vor face treaba şefii de la Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *