USL s-a rupt. Directorii PNL din deconcentrate îşi fac bagajele

PNL a decis aseară ieşirea de la guvernare. Miniştrii liberali, secretarii de stat şi cei aflaţi pe funcţii asimilate îşi vor depune demisiile până miercuri la prânz, a precizat Crin Antonescu, preşedintele PNL. Teoretic, această măsură nu se aplică şi la nivel local, la nivelul instituţiilor deconcentrate. Însă, e de aşteptat ca după ce Guvernul Ponta îşi va completa componenţa, după demisia liberalilor, să se facă înlocuiri şi pe verticală, adică la şefii de direcţii din judeţ.

Pe 14 februarie, în plină criză a USL, „Bârfa de Iaşi” a făcut o radiografie a direcţiilor deconcentrate din Iaşi conduse de liberali. Reluăm, în parte, comentariul de acum 12 zile.

S-o luăm sistematic. Structura administrativă a Iașului cuprinde fo’ 50 de instituții mici și mari, la care șefii sunt oficial funcționari publici, dar neoficial, numiți politic. PSD și PNL le-au împărțit cam juma-juma. Liberalii chiar au reușit să preia cele mai frumoase și bănoase instituții. Nu vorbim de șefii PSD. Ăia rămân pe loc. Liberalii se împart în trei categorii.

Liberali pur-sânge
Unu: liberali pur-sânge. Lupi tineri, brătieni feroce. Ăștia zboară sigur, mai ales că mulți sunt așa de tineri că nicio firmă serioasă nu i-ar angaja pe motiv de lipsă experiență în domeniu. Ăștia sunt șefi la Casa de Asigurări de Sănătate, de exemplu. Nu vă mai spunem câți bani se învârt în domeniul ăsta, că e cam clară miza. La fel și Oficiul pentru IMM-uri, mai ales că madam Grapini e membră PC, orișicât. Protecția Consumatorului. Ne pare rău, că cică chiar e specialist. Dar e liberal tânăr. Asta e. De Casa Studenților mai că nici n-am fi pomenit. Și-așa ne mirăm cum de vărul unui prefect încătușat e șef încă. Finanțele pleacă. Aproape obligatoriu. Ce ține de fonduri europene pentru agricole, la fel. Nu mai vorbim de Domeniile Statului și Cadastru, că de instituțiile astea ține fondul funciar, iar sătenii chiar contează la vot. Garda, la fel. Nu aia financiară, aia de Mediu. Învățământul pleacă și el, ca și ARR și RAR. Oricum sunt instituții în care se rotesc aceiași oameni, în funcție de cine e la putere.

Liberali din necesitate
Doi: liberali din necesitate. Ăștia au fost cândva membri PSD, PDL, PRM, iar dacă am fi în Ardeal, am zice că și UDMR. Au șanse să scape, cu două condiții: să schimbe la timp culoarea carnetului de partid și să nu fie vreun PSD-ist mai specialist sau mai fidel pe listă. Agenția de Șomeri, de exemplu, dar ne referim doar la șefă, nu și la adjunct, pentru care nu garantăm. Apele Române intră tot aici, deși ar putea fi și surprize, că este un expert PSD în stand-by. Sportul și Tineretul e alt exemplu. Nu de alta, dar tineri și sportivi nu sunt mulți în PSD. Unii au avantajul că stăpânesc niște instituții anonime, cum sunt Metrologia Legală sau Oficiul de Zootehnie. Chiar, știați că există? Dar unde își au sediul, asta știți?

Liberali intangibili
Trei: liberali intangibili. Da, există. Sunt puțini, dar sunt. Au spate zdravăn sau nu sunt subordonați Bucureștiului, ci vreunui liberal ieșean. Camera Agricolă e o instituție pe care șeful CJ o va apăra până la ultima picătură de sânge. Am mai da noi încă un exemplu, dar ar însemna să acuzăm oameni disciplinați că au subordonări politice.

Mai e și o a patra categorie. O menționăm doar pentru că există. Sunt specialiști în domeniul lor, pe care efectiv îi doare la bască cine e la putere. Sunt prea buni pentru a fi schimbați. Nu râdeți. Există șefi de instituții publice care chiar își cunosc meseria, iar unii chiar nu au carnet de partid. Ambulanța, Pensiile, Inspectoratul de Muncă, Îmbunătățirile Funciare, Statistica, Poliția, Urgențele ar fi niște exemple. Dar pe ansamblu, multe valize sunt deja făcute. Multă baftă, băieți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *