Vasile Pogor şi Nicolae Gane, doi junimişti pasageri ai Capsulei Timpului

Graţie unei sponsorizări oferită de fundaţia Capsula Timpului, doi dintre cei mai cunoscuţi şi reprezentantivi ieşeni ai secolului al XIX-lea, Vasile Pogor şi Nicu Gane au efectuat o călătorie mai puţin obişnuită în Iaşul zilelor noastre. Impresiile celor doi junimişti au fost interceptate cu ajutorul unui complex sistem de radare spaţio – temporale amplasate în pivniţele de la Bolta Rece, stenograma unei părţi din dialog putând fi citită în rândurile de mai jos.

Vasile Pogor: Ce zici, Nicule, cum te mai simţi? Eu ţi-am spus să nu te urci în cutia aia trasă de frânghii de-i zice lift, dar tu, nu şi nu!
Nicu Gane: Măi, Vasile, da’ de unde să ştiu că mă va lua cu o ameţeală mai zdravănă ca după un chef cu Frâncuşă? Dar, la o adică, tu vorbeşti, care te-ai dat de-a berbeleacul pe scările alea mişcătoare?

Să ştii că alea chiar mi-au plăcut. Mă gândesc că ar fi grozav să montăm o drăcovenie din aia şi la Boltă, să coborâm şi să urcăm mai uşor din pivniţă. Cred că nea Titu ar aprecia gestul, doar ştii că el e mai greoi în mişcări.
Da, şi cred că şi bădia Mihai s-ar fi umflat în pene dacă mergea cu noi în excursia asta. Ai văzut, numele lui e peste tot. Şi pe bibliotecă, şi pe tunelul ăla spre uliţa Păcurarilor. Dacă ar fi văzut Caragiale treaba asta, s-ar fi înnegrit de supărare.

Apropo de Eminescu şi de Copou, nu mai e tramvaiul de pe Sărărie. Şi nici prin Piaţa Unirii nu mai trece, pe lângă statuia lui Cuza. Face un ocol şi o ia tocmai pe la Universitate, nu te mai lasă fix în faţa Bojdeucii lui Creangă.
Lasă asta, dar ai văzut ce de-a studente se plimbă prin Copou? Şi toate ar fi nişte muze straşnice pentru junimiştii noştri.

Serios? N-am fost atent. Doar mă ştii că sunt toată ziua cu nasul în cărţi. Problema e că acum nici asta nu mai pot face. Cum să-mi bag nasul într-o carte electronică, dacă nu mai are coperţi?
Da, s-au schimbat multe prin târgul nostru. Bine măcar că a rămas Bolta Rece. Ce pui cu mujdei şi mămăligă am ras acolo! Sau ce zeamă de găină, o minunăţie.

Da, dar şi ce de-a crâşme noi au apărut! Îmi pare rău că n-am fost încă la restaurantul ăla, Catering. L-am căutat tot oraşul, dar n-am dat de el.
Asta e, s-a schimbat mult târgul nostru. Ai văzut, acum ai aeroplan direct la Viena, faci două ore până acolo, nu şapte zile cum mergeam noi cu poştalionul.

Şi ce Soare electric a apărut în Copou! Acolo unde jucau băieţii ăia ţurca.
Lasă că, mai pe toamnă, când împlineşte bădia Alecsandri 175 de ani, tragem o fugă şi pe la Teatru. Poate bem o vişinată cu Chiriţoaia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *