Vasile Şeicaru, în concert, la Iaşi

”Îl iubesc pe Dumnezeu, şi nu privesc niciodată cu ură spre cer !”, susţine îndrăgitul cîntăreţ.

Vasile Seicaru

Vasile Seicaru

Vasile Şeicaru, unul dintre cei mai iubiţi cântăreţi români de muzică folk, care a reuşit de-a lungul anilor să se facă remarcat atât în ţară, cât şi în străinătate datorită talentului său, vine săptămâna viitoare la Iaşi, să ne vrăjească cu chitara sa magică.

Joi 17 martie 2011, începând cu ora 21.00, artistul va susţine un concert folk în Clubul Presei ieşene, alături de trupa sa de muzicieni.

De ce ne place Şeicaru? Vasile a cucerit publicul din ţară şi strainătate, fiind unul dintre cei mai căutaţi şi apreciaţi artişti. De-a lungul carierei sale, Vasi a demonstrat că este unul dintre cei mai buni folkişti români. Cariera lui Şeicaru este una impresionantă. În 1978, el a intrat în Cenaclul Flacăra, unde a stat până în 1984. Aici, a compus cele mai apreciate dar şi cele mai valoroase cântece din repertoriul său.  În 1968, Vasi a lansat primul său cântec, “Pădurea”, după care a urmat “O clipă de aur” cu care a luat mai multe premii. În întreaga sa carieră a colaborat cu multi artişti de valoare. După ce a lansat LP-ul “Nu trântiţi uşa!”, a devenit membru fondator al trupei care, mai târziu, s-a numit “Pasărea Colibri”, formaţie cu care a făcut multe turnee.

Şeicaru: „Nu am ambiţii politice şi nu fac parte din nici un partid”

Vasile Şeicaru a lansat, de-a lungul carierei sale artistice, 10 albume, cel mai recent fiind “În oraşul cu floare de tei”. Când era în Cenaclul Flacăra a primit Marele Premiu al Cenaclului şi de două ori Premiul pentru Creaţie pentru cântecele “La adio” şi “Aruncarea în valuri”.

În 2006, Vasi  a fost decorat cu “Ordinul cultural în grad de cavaler”, iar pe 28 noiembrie 2009, a devenit Cetăţean de onoare al municipiului Galaţi.

În 2010, la Galele Premiilor Radio România a primit două mari distincţii: Premiul pentru cel mai bun album folk “În oraşul cu floare de tei” şi Premiul „Omul cu chitara” sau cel mai bun cântăreţ folk al anului 2009. „Nu am ambiţii politice , nu fac parte din nici un partid, nu m-a prins mirajul îmbogăţirii, dar nici nu mă plâng cum că mi-ar lipsi ceva pentru a putea trăi civilizat şi demn! Am prieteni, (cei mai mulţi şi mai buni în Galaţi), dar am şi duşmani cărora le doresc să fie sănătoşi să aibă parte de tot ce-i mai bun şi mai frumos în lumea asta ! Îl iubesc pe Dumnezeu şi nu privesc niciodată cu ură spre cer !”, mărturisea, în urmă cuc eva timp, artistul.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *