Vine canicula! Cum să dormim bine în nopțile toride

Atunci când mercurul urcă la valori foarte înalte în termometru, devine ceva mai dificil să avem parte de un somn bun, afirmă cercetătorii francezi, autorii unui set de măsuri simple recomandate cu scopul de a-i ajuta pe oameni să aibă un somn de calitate, informează lefigaro.fr.somn_2

Vremea caniculară din timpul verii poate afecta moralul multor persoane, împiedicându-le să aibă parte de un somn bun. În aceste condiţii, să adormi repede şi să ai parte de o noapte liniştită au devenit două chestiuni ceva mai complicate, din cauza sistemului nostru intern de reglare a temperaturii.

„Suntem homeotermi”, reaminteşte doctorul Jose Haba-Rubio de la Centrul de investigaţii medicale şi cercetări în domeniul somnului de la Lausanne (Elveţia). „Această calitate implică faptul că temperatura oamenilor este fin reglată pentru ca funcţiile vitale ale organismului să nu fie perturbate”. Dacă este prea frig sau prea cald, organismul va declanşa mecanisme de regularizare pentru a readuce temperatura corpului la 37 °C. În caz de caniculă, aceste mecanisme se referă în principal la vasodilatarea capilarelor superficiale şi la transpiraţia care permite răcirea corpului.

Aceste procese sunt însă mai puţin eficiente în timpul somnului. „Dacă temperatura internă creşte prea mult în timpul nopţii, creierul emite un sistem de alarmă şi acela este momentul în care ne trezim”, explică Jose Haba-Rubio. Somnul bebeluşilor şi al persoanelor în vârstă este în special perturbat în cazul unor temperaturi foarte mari, întrucât mecanismele de regularizare termică sunt mai puţin eficiente la vârste extreme.somn_1

Pentru a nu mai simţi acest inconfort şi pentru a dormi liniştit, trebuie ca temperatura cutanată să nu depăşească 30 °C. „Pentru a favoriza somnul atunci când este foarte cald, trebuie să fie aplicate recomandările clasice”, reaminteşte Jose Haba-Rubio.

Evitaţi să vă acoperiţi tot corpul pe timpul nopţii şi asiguraţi-vă că încăperea în care veţi dormi este bine ventilată. În cazul copiilor, lenjeria de pat din diverse ţesături poate să jeneze circulaţia aerului şi ar fi indicat ca ea să fie schimbată des. Plasaţi rufe umede în cameră, umeziţi la nevoie lenjeria de pat cu un pulverizator de apă pentru a aduce mai multă prospeţime. Evaporându-se, apa permite într-adevăr scăderea temperaturii ambientale.

Citește articolul complet în Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *