Vodkă şi Whisky cu cocaină!

Otilia Maria Cazacu

Otilia Maria Cazacu

O foarte cunoscută vedetă a lumii subţiri din Iaşi, pictoriţă de mare talent, a dat peste cap laboratorul de analize al UPU „Spiridon” (în urmă cu câteva zile), şocând o lume-ntreagă cu cantităţile de alcool şi cocaină identificate în sânge. Nu se ştie în ce context, cum şi de unde a dat pe gât Otilia Cazacu atâtea otrăvuri menite să-i ridice inspiraţia la ceruri, cert este însă că fiica fostului viceprimar al comunei Bârnova, Gheorghe Cazacu, a fost internată în stare de urgenţă, după ce a consumat în exces o doză mare de vodkă sau whisky în combinaţie cu cocaină, fapt care putea să-i fie fatal.

Otilia Maria Cazacu e o artistă cu o carieră strălucită în spate. La numai 33 de ani, este membră a Uniunii Artiştilor Plastici – filiala Iaşi, absolventă şi masterandă a Facultăţii de Arte George Enescu din Iaşi, lucrările ei fiind reunite în mai multe expoziţii internaţionale din Bologna şi New York.

În plan personal, bârfele de prin târg spun că ar fi o tipă extraodinar de sensibilă şi că din cauza combinaţiilor amoroase pe care le-ar avea, multe soldate cu eşec, a cam dat-o pe „bunătăţi”. Printre marile personalităţi cu care Otilia Cazacu ar avut nişte decepţii adânci s-ar afla (chipurile!) primarul Gheorghe Nichita şi omul de afaceri Ioan Zapodeanu. Evident, nimeni nu crede asta, ea fiind o drogată iar cei doi nişte familişti model!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *