Pamflet: Andrei Postolache, jurnal în Times New Roman

Specialistul în IT Andrei Postolache este cel mai recent candidat înscris în curs pentru obţinerea funcţiei de primar al Iaşului. Intenţia lui este clară: vrea să instaleze un nou soft la municipalitate, prin care să coordoneze întreg sistemul administrativ ieşean. Mai multe despre planurile preşedintelui formaţiunii Pentru Iaşi, am aflat din jurnalul său personal.

– În sfârşit, visul meu de ani de zile s-a împlinit: m-am logat pe site-ul de socializare a politicii ieşene. Aici găsesc de toate, de la trolli supăraţi la spameri insistenţi, oferte promoţionale, gigabiţi de promisiuni, totul ambalat într-o interfaţă foarte prietenoasă cu luzării, pardon, cu userii votanţi.

– Pentru că sunt ocupat până peste cap cu work shop – urile de IT prin toată ţara, mâ gândesc să compensez lipsa mea din mijlocul alegătorilor ieşeni prin amplasarea de holograme înfăţişându-mă în tot felul de ipostaze. Pe una o voi proiecta în piaţa Alexandru cel Bun, printre zarzavaturi, aceasta arătându-mă preocupat de soarta omului obişnuit, care are o strângere de portofel când vede preţurile la varză şi cartofi. Pe de altă parte, o hologramă o voi face vizibilă în diverse restaurante şi cluburi frecventate de corporatiştii mei, ca să păstrez contactul şi cu electoratul de bază, cei care ştiu să dea click ca lumea pe un site de Interbanking.

– Am în plan o nouă variantă a Counter Strike-ului adolescenţii mele, de data asta avându-i drept combatanţi pe contracandidaţii mei la Primărie. Dacă tot simţim nevoia să ne strângem de gât, măcar s-o facem în mod virtual, elegant, chit că vom umple monitorul de sânge. Pentru cei mai agresivi, le-aş propune o partidă de Paint Ball la Bârnova, unde i-aş face varză, mai ales că am un sistem superperfomant de detecţie prin satelit a ţintelor, pe care l-am hackerit de pe site-ul Pentagonului încă din primul an de stagiu la Endava.

– Va trebui să găsesc cât mai repede un slogan electoral eficient, percutant. Aş avea unele variante, cum ar fi: „Postolache, slotul tău de la Primărie!” sau „Daţi un like pentru Andrei. Citeşte şi şeruieşte mai departe!”.

– Problema afişelor de campanie cred că e deja rezolvată. Voi monta două sute de monitoare pe zidurile din Iaşi, fiecare dintre acestea urmând să difuzeze selfie-uri cu mine. Din când în când, după miezul nopţii, voi mai intercala imagini cu Stephen Hawking, romulani supăraţi din Star Trek şi Darth Vader scoţând flăcări pe nări, ca să ţin cetăţenilor atenţia trează. E clar, a venit vremea să pun pixelii la treabă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *