4 emisiuni de succes în străinătate, distruse de Antena 1

2014 s-a vrut a fi cel mai bun an din istorie, din punct de vedere al audienţelor, pentru Antena 1, însă acest lucru nu s-a întâmplat, chiar dacă foarte multe vedete au semnat cu postul din Băneasa.

Sezoanele de vară şi de toamnă păreau că încep foarte bine pentru televiziunea deţinută de familia Voiculescu, însă socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Anul acesta, celebrităţi precum Victor Slav, Ştefan Bănică, Horia Brenciu, Mihai Petre şi cei trei chefi care formau în trecut juriul MasterChef au trecut de la Pro TV la Antena 1, iar succesul părea foarte aproape de postul din Băneasa. Mai mult decât atât, Antena 1 a introdus în grila de programe noi emisiuni, precum „Dansează printre stele“ şi „Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor“, cu care vroiau să cucerească publicul.

Din păcate pentru cei de la Antena 1, vedetele aduse şi noile emisiuni nu au garantat succesul, iar telespectatorii au rămas în continuare fideli celor de la Pro TV. Mai mult, în unele seri, Antena 1 a fost surclasată şi de Kanal D, ocupând de multe ori locul al treilea în topul audienţelor.

„Dansează printre stele“, scoasă din grila de programe

Emisiunea „Dansează printre stele“ a debutat la Antena 1 într-o seară de duminică, pe 5 octombrie, de la ora 20.30. La prima ediţie, show-ul s-a clasat pe locul al doilea în topul audienţelor, cu un milion de telespectatori pe minut, cu 600.000 mai puţini decât Pro TV. Apoi, de la o ediţie la alta, „Dansează printre stele“ îşi pierdea din public, la a patra ediţie având aproximativ 700.000 de telespectatori pe minut la nivel naţional.

Din cauza audienţelor slabe pe care le făcea duminica, emisiunea a fost mutată marţea, însă Antena 1 tot nu a reuşit să ocupe primul loc. Mai mult decât atât, conducerea trustului Intact a decis ca semifinalele şi finala emisiunii să aibă loc într-o singură zi, pentru ca emisiunea să fie scoasă din grila de programe cât mai repede.

„Juriul a fost format din nonvalori, la fel ca şi alţii din echipă.

În loc să iasă un concurs frumos, am urmărit la TV o gogoaşă! Am văzut şi eu acest format în Italia, însă în juriul lor se aflau cei mai mari balerini, profesionişti adevăraţi, care au adus rating-uri uriaşe. La noi, s-a făcut totul după ureche“, a spus Cornel Patrichi despre show-ul „Dansează printre stele“.

„Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor“, audienţe foarte slabe

Antena 1 a inclus în grila de programe a toamnei emisiunea „Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor“, al cărei juriu este format din Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea şi Florin Dumitrescu, foştii juraţi de la MasterChef. Formatul emisiunii a fost creat de Gordon Ramsay, iar cei de la Intact au crezut că celebritatea celor trei bucătari români, plus un format de-al lui Ramsay vor face audienţe foarte mari în România.

Faptul că emisiunea de pe Antena 1 a fost foarte vulgară, plină de înjurături, dar şi că s-a bătut direct cu MasterChef, a făcut ca audienţele să fie foarte mici. În acelaşi timp cu cele două emisiuni, pe Kanal D este difuzat serialul „Trădarea“, iar Antena 1 s-a clasat, de cele mai multe ori pe locul al treilea în topul audienţelor. Din păcate pentru „Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor“, show-ul nu a urcat mai sus de locul al treilea, ba chiar mai mult, au fost şi zile în care s-a clasat pe poziţia a patra. În ciuda audienţelor foarte slabe, cei de la Antena 1 fac din nou casting, pentru un nou sezon al emisiunii.
descărcare (4)

„X Factor“ nu poate bate „Vocea României“

Un alt show care în alte ţări din lume are audienţe foarte mari şi a fost adus în România de Antena 1 este „X Factor“. Dacă, în străinătate, „Vocea“ este bătută de „X Factor“, în ţara noastră este exact invers. În primele sezoane, show-ul a fost difuzat în zile diferite faţă de „Vocea României“, însă acum, odată cu cooptarea în juriu a lui Horia Brenciu şi a lui Ştefan Bănică, emisiunea se bate direct cu show-ul similar de la Pro TV.

De cele mai multe ori, „X Factor“ are în jur de 1,3 milioane de telespectatori pe ediţie, în timp ce la „Vocea României“ se uită peste 1,7 milioane de telespectatori.

Top Chef nu mai este în grilă

Pe lângă „Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor“, Antena 1 a mai avut în grila de programe un show culinar de succes în străinătate: Top Chef.

Din păcate pentru trustul Intact, deşi din juriu făceau parte bucătari care colaboraseră cu Pro TV în trecut, pentru show-ul MasterChef, Top Chef nu a făcut audienţe strălucite şi a fost scos din grilă.

 

Sursa:eva.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *