40 de grade la umbră – Jurnal de Cotroceni (II)

Bârfa de Iaşi a interceptat file din jurnalul preşedintelui Traian Băsescu. Iată ce am citit în jurnal, pe câteva dintre pagini.

–          „Azi am primit de un cadou meseriaş de la Gelu, un vechi vaporean de-al meu. Omul ăsta mi-a trimis o casetă video a poliţiei din Izmir, de prin anii ’80, în care e filmată o reconstituire cu noi doi dosind nişte perechi de blugi într-un container burduşit cu conserve de şprot. Doamne, ce tineri mai eram! De emoţie, îmbrăcasem blugii pe dos, cu fermoarul la spate, care, al naibii, se şi blocase. Noroc cu un poliţai turc, care ne-a luat zâmbitor de umeri şi ni l-a desfăcut în trei secunde. Ce-o mai fi făcând Gelu? Sper ca băieţii de la SIE să dea de el şi să-i transmită din partea mea o ilustrată cu anthrax. Boul.

–          Am văzut că Baconschi e ofticat că n-a fost ales vicepreşedinte la congresul PMP. Cică sunt nerecunoscător pentru faptul că el m-ar fi făcut preşedinte în 2009, la ambasada de la Paris. Omul ăsta chiar nu înţelege că fesele mele sunt limitate, câţi pupincurişti pot duce şi eu? Când se va elibera un centimetru pătrat, i-l dau lui, promit! Acum e plin ochi.

–          Săptămâna trecută a venit Marian Berdan, şeful pemepeului de la Iaşi, care mi-a montat un interfon super tare. Nu mai e nevoie să mă chiorăsc citind stenogramele pe care mi le aduc ăia de la SRI, acum ascult orice convorbire vrea muşchiul meu doar apăsând pe butoane. De pildă, acum vreo două zile, tastând cifra 5, am ascultat o discuţie între băiatul ăla de la Iaşi, Moroşanu, şi Mitică Oprea, şeful filialei. Şi ăsta, Moroşanu, îi dădea lecţii ăluilalt cum să lupte politic: „Şăfu’, când vă mai confruntaţi cu careva în ringu’ politic, începeţi totdeauna cu un cap în gură şi un croşeu la ficat. Garantat i se duc procentele la podea!” Mi-am clătit apoi urechile ascultând-o pe Nuţi cântând sub duş o arie din Opera de trei parale. Apropo, mâine să nu uit să-mi plătesc cotizaţia la partid.

–          M-am uitat şi eu la meci, la Germania – Portugalia. Ce i-a tras-o Merkel lui Barroso! Ca să sărbătoresc, m-am retras în buncărul din subsolul de la Goldenblitz, acolo unde poţi pocni dopuri de şampanie într-o veselie fără să se benocleze la tine vreun satelit rusesc, din ăla care-ţi detectează un păhărel de vodcă de la vreo mie de kilometri”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *