Acum, pe bune, domnilor poliţişti: câţi şoferi umblă beţi pe şoselele Iaşului?

La Iași, alcoolul și viteza sunt principalele cauze ale accidentelor rutiere soldate cu victime. În cele mai grave dintre cazuri, vorbim chiar de decese provocate de aceste accidente. Să mergi prin oraş, ca pieton pe trotuar, pe zebră ori ca şofer a ajuns ca şi cum ai juca ruleta rusească. Există oricând riscul ca un individ cu şpriţul în freză să se urce la volan şi să facă prăpăd pe străzi. Dar unde este activitatea de prevenţie a Poliţiei Rutiere? Exact asta ne întrebăm şi noi, mai ales că avem informaţii uluitoare de la un accident mortal petrecut recent la Iaşi.

Ambii şoferi erau băuţi?
Care credeți că este probabilitatea ca un şofer de taxi să circule beat mort în plină zi pe șoselele Iașului? Una destul de mică, sperăm noi. Dar care ar fi posibilitatea ca acest șofer să fie implicat într-un accident rutier, mare atenție, nu din vina sa, și tot el să moară? Iarași avem o probabilitate extrem de mică. Dar asta nu e totul. Vă întrebăm care ar fi probabilitatea ca șoferul care a produs accidentul și a ucis un om să fie și el beat? Una şi mai mică. În plus, șoferul băut care a produs accidentul circula cu viteză foarte mare într-o zonă cu limita de 50 de kilometri la oră. Spunem asta pentru că acul vitezometrului s-a oprit la 120 de km/h în urma impactului. Accidentul de care vă vorbim nu e un caz ipotetic, ci s-a produs la începutul acestei luni la periferia oraşului. La începutul anchetei, datele arătau că șoferul care a produs accidentul era băut. Trupul taximetristului decedat a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru autopsie. Așa s-a aflat că și al doilea șofer implicat în accident ar fi fost băut. Sursele „Bârfa de Iaşi” spun că şoferul-victimă ar fi avut 1,5 la mie în sânge, o concentraţie destul de mare. Rezultatul ar fi fost prezentat și polițiștilor de la Rutieră. Însă, nimeni din cadrul poliției nu a dorit să facă vreun comentariu pe seama acestui caz, măcar să confirme sau să infirme sec. De ce ascund oare polițiștii ieșeni aceste statisticii negre? Să nu le strice bilanţurile de sfârşit de an? Să fie oare alcoolul o problemă atât de gravă la nivelul județului Iași? Să fie oare un fenomen scăpat de sub control? La toate aceste întrebări ar fi trebuit să răspundă şefii Serviciului Rutier Iași. Şi, mai mult decât atât, să ia măsurile pentru ca numărul acestor accidente să fie redus cât mai mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *