Soluția pentru deszăpezire: statul și privatul – parteneri

La fiece iarnă, cum dă oleacă de zăpadă și nițel vânt, drumurile se înfundă de zăpadă, autoritățile se plâng că au fost luate pe nepregătite, iar lumea le ia la trei păzește. Pe autorități, desigur. E drept, anul ăsta chiar a fost oleacă de frig și un vânticel destul de serios. A și nins destul de mult. Totuși, parcă iarăși cei însărcinați cu deszăpezirea s-au mișcat cam în reluare. Câteva drumuri județene au fost deszăpezite abia după câteva zile de scandal, prin oraș pietonii au înotat în zăpadă pe trotuare, iar probleme au fost până și pe drumurile naționale, unde de obicei lucrurile merg bine. Și tot ca de obicei, televiziunile ne-au explicat pe larg cum se face deszăpezirea pe la alții. Ce se întâmplă la urma urmei? Suntem blestemați să nu putem deszăpezi niște drumuri oarecare? Sau trebuie să schimbăm foaia și, în loc să mai lucrăm cu firme private, ar trebui să ne întoarcem la metoda folosită acum 15-20 de ani, când fiecare consiliu județean avea utilajele lui? O analiză pe acest subiect credem că merită făcută.

Diferențe mari
În România, costurile cu deszăpezirea drumurilor au crescut de la an la an. În 2009, întreținerea unui kilometru de drum costa pe durata unei ierni cam 1.200 de euro. De prin 2011 – 2013, prețul s-a stabilizat la 5 – 6.000 euro/km. Scumpirea a fost cauzată în mare parte deoarece sarea a fost înlocuită cu clorura de calciu și în parte creșterii pretențiilor autorităților contractante. Mă rog, ar mai putea fi o parte mai obscură, dar pentru asta există procurori și alte instituții abilitate. În Finlanda, dată de atâtea ori ca exemplu, costurile anuale sunt de 1.200 euro pe iarnă, iar în Suedia, Norvegia sau Islanda, alte țări nordice și cu ierni lungi, deszăpezirea unui kilometru de șosea nu trece de 1.400 – 1.500 euro. De aici, i-am auzit pe mulți trăgând concluzia că la noi deszăpezirea este mult mai scumpă pentru că se fură în draci, iar finlandezii sau norvegienii își fac treaba cinstit și eficient. Nu suntem de părere că șpaga și banii pentru partid s-au inventat pe plaiurile mioritice și nici nu credem că ai noștri sunt cu toții tâmpiți, în timp ce străinii sunt cu toții specialiști.

Șosele de gheață
Așa că am căutat să vedem cum stau lucrurile de fapt. Diferența de preț între deszăpezirea din Finlanda și cea de la noi are două explicații principale. Prima constă în standarde. Șoferul român mediu conduce într-un stil mult mai agresiv sau, hai să zicem, energic, decât cel finlandez. Ca urmare, riscul de accidente este mai ridicat. Ca urmare, deszăpezirea la noi înseamnă asfalt adus la negru. Dacă tot șoferul conduce… energic, măcar să nu poată da vina pe gheața și zăpada de pe șosea. În Finlanda, doar autostrăzile se aduc la negru și nici măcar acelea toate. Orice șosea este menținută deschisă, oricât de grea ar fi iarna, dar se acceptă prezența gheții sau a zăpezii. În fond, Finlanda este singura țară din Europa care deschide oficial în fiecare iarnă șoselele de gheață, trasate peste miile lor de lacuri înghețate. Finlandezii sunt însă mult mai riguroși decât românii atunci când vine vorba de echiparea mașinilor cu anvelope de iarnă și lanțuri.

Ierni și ierni
Al doilea motiv este tocmai lungimea iernii. La noi, sezonul de deszăpezire durează oficial de la jumătatea lui noiembrie până în martie, dar zilele de intervenție propriu-zisă sunt puține. În Moldova, ca să discutăm de Iașul nostru, epidoadele de viscol sunt rare și scurte. Numărul mediu de zile de viscol pe iarnă oscilează între 3 și 13, cele mai multe fiind în ianuarie și februarie. Durata totală medie anuală a viscolelor este de 50-80 de ore. Foarte rar se ajunge la un maxim de 230 de ore. Or, dacă ai 50 de ore de viscol în patru luni de iarnă, nici drumarii nu au foarte mult de lucru. Iar de aici, două efecte perverse. În primul rând, puține firme de construcții drumuri își bat capul să cumpere utilaje de deszăpezire. Concurenți puțini înseamnă prețuri mari și, în plus, costuri mari de amortizare a utilajelor, care măresc în plus prețul. Al doilea efect e chiulul, pur și simplu. Drumarii reacționează greu pentru că în cea mai mare parte a timpului stau degeaba. Dimpotrivă, finlandezii au șase luni de iarnă anual. Normal că își permit să lucreze mai ieftin.

Trei soluții
Bun, dar ce putem face, concret? Există două soluții posibile la eterna noastră problemă cu deszăpezirea. Una este impunerea unor condiții dure firmelor participante la licitațiile de deszăpezire. De exemplu, nu cureți drumul în X ore de la încetarea viscolului, nu ești plătit. Mă rog, asta ar însemna asumarea riscului ca multe firme să prefere să nu se mai angajeze în deszăpeziri, ci să prefere să se rezume la asfaltări și pietruiri. A doua variantă este dotarea consiliilor județene cu utilaje de deszăpezire. Pe vremuri, CJ avea în proprietate SC Lucrări Drumuri și Poduri SA, care repara drumuri vara și deszăpezea iarna, pe bază de comandă. Doar că normele europene nu mai permit statului să se bage în domenii care pot fi acoperite de mediul privat. Și chiar dacă se va aplica și consiliilor județene aceeași legislație care permite primăriilor să aibă unități proprii de deszăpezire, costurile ar fi enorme. Iașul are 1.000 km de drumuri județene, iar de regulă se folosesc la deszăpeziri aproximativ 40 de utilaje. Să dotezi o societate pe care să o folosești la deszăpeziri doar patru luni pe an nu ar fi economic. Noi am înclina spre o a treia variantă, în ideea că adevărul se află de obicei la mijloc. Facem contracte cu firme private, dar cumpărăm și câteva utilaje pentru a interveni rapid în puncte nevralgice. Începutul a fost deja făcut, prin dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență cu autofreze. Încă vreo 5-6 autogredere și am rezolva intervențiile de urgență.

Cu 350.000 euro s-ar rezolva multe probleme
Statisticile multianuale arată că, în județul Iași, drumurile care se înzăpezesc des, aproape la orice viscol, sunt în lungime de vreo 110 kilometri, adică undeva la 10% din total. Sunt porțiuni de câteva sute de metri, dar și zone de kilometri întregi. Pentru a preveni blocajele cauzate de zăpadă, există o soluție simplă, la îndemână și relativ ieftină: plantarea de perdele forestiere. Mai pe românește spus, asta înseamnă copaci și tufe care să țină zăpada în loc. S-a și calculat cât ar costa. Pentru 220 km, adică perdea pe ambele părți ale tronsoanelor despre care am spus ca se blochează cam la fiecare viscol, ar trebui cam 1,4 milioane de lei. Doar 1,4 milioane de lei. Aceeași lungime de parazăpezi clasice ar costa 20 milioane de lei. Iar o bună parte din parazăpezi ar trebui înlocuite în fiecare an, pentru că se fură. Dacă mergeți prin județ, veți vedea gospodării întregi împrejmuite cu garduri făcute din parazăpezi, fie ele din tablă sau plastic. Însă e nevoie ca cineva să-și asume acest proiect și să-l ducă la capăt. Este de o importanță vitală pentru că odată rezolvate aceste porțiuni, utilajele de deszăpezire ar putea interveni în alte zone sau ar sta pur și simplu în garaj aducând economii la bugetul județului. Statistica e, totuși, sumbră. Din cei 220 de kilometri necesari de perdele forestiere s-au plantat doar 5 kilometri, în comuna Gorban. A fost un experiment, și experiment a rămas. Programul anunțat acum trei ani de CJ nu a mai fost lansat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *