Adriana Bahmuțeanu a ridicat steagul alb! Ce mesaj înduioșător îi transmite lui Prigoană!

Disputele legate de copii dintre prezentatoarea TV și fostul ei soț par să ajungă istorie! La început de an, Adriana Bahmuțeanu are gânduri bune chiar și pentru Silviu Prigoană.

Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană se străduiesc să fie părinți ideali pentru băieții lor, Maximus și Eduard. Ce-i drept, ideile lor privind creșterea copiilor nu coincid și de aici au izbucnit, de-a lungul timpului, o serie de discuții în contradictoriu. Sătulă de “războaiele” cu fostul ei partener de viață, vedeta TV își propune să schimbe strategia în 2016. Și cum ea și Silviu nu mai comunică direct de ceva vreme, ci doar prin intermediul copiilor sau al emisiunilor la care participă, iată că Adriana este hotărâtă să facă pace. “Îi mulțumesc și domnului Silviu Prigoană pentru că mi-a dăruit doi copii excepționali; îl anunț pe această cale că l-am iertat pentru tot ce mi-a făcut și îl rog și pe dânsul să facă la fel. Asta ca să ne putem vedea fiecare, în liniște și armonie, de viețile noastre. În plus, îl rog pe domnul Prigoană să nu mai difuzeze presei imagini sau înregistrări video sau audio cu copiii noștri. Hai să le protejăm copilăria și să le-o facem fericită!”, a scris Adriana Bahmuțeanu pe o rețea de socializare.

Foto: Facebook

Sursa: libertatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *