Adunare liberală mare sîmbătă. Sfaturile „Bârfa de Iași” pentru participanți!

Cică sîmbătă, la un hotel din zona centrală a orașului, s-a dat adunarea la toată suflarea liberală de vază din județ, bașca din țară și de pe la București. Un forum pe teme de „ce deștepți e noi și ce proști e ceilalți” și „cum ar fi dacă n-ar fi” , adică despre  administrația locală. Protocolul impune participanților să aplaude frenetic după ce referentul a citit de pe foi materialul scris de echipa de consilieri. Aflînd noi că participanții vor fi numai din județul Iași în număr de peste 400, ni s-a făcut milă de ei, că  unii poate au oarece probleme cu sănătatea, și ne-am gîndit să tragem un semnal de alarmă. Ne referim aici la „protocolul”, că așa se zice, pus pe masă de liberali. Dom’le, sînt așa de zgirciți ăștia, cu toate ifosele lor cu tot, că, dacă adunarea asta durează ceva timp, riscați să crăpați de sete sau de foame. De regulă se pun 3,4 carafe cu cafea, destul de proaspătă, dealtfel, nu mai veche de două zile, și circa două trei bacsuri de apă minerală(sau plată) la 0,5 l.

Sfaturile platformei  noastre:

1.Dacă veniți de pe drum obosit și vreți să beți o cafea , faceți-o imediat ce ați ajuns că mai tirziu nu veți mai găsi.

2.Dacă ați avut norocul ca la sosire să mai vedeți ceva apă pe mese, înșfăcați o sticlă imediat chit că nu vă e sete. Mai tirziu, cînd vă va fi, veți căuta degeaba și va trebui să întrebați pe cineva unde e grupul sanitar.

3. Cei bolnavi de ulcer sau care trebuie să manînce la ore fixe să-și aducă pachet de acasă. E bună chiar și pîinea cu magiun, că aici nu veți găsi nici măcar o scovergă.

Noi ne-am făcut datoria de oameni și am spus cam cum trebuie procedat. Cine nu respectă indicațiile noastre, treaba lui!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *