Afaceristul Gigi pus sub sechestru, la Iaşi

Avicola Iasi

Avicola Iasi

Avicola Iaşi, singura firmă din regiunea Moldovei în spatele căreia se află controversatul om de afaceri Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, a intrat în faliment total şi ireversibil. Deşi societatea ieşeană producătoare de carne de pui a intrat oficial în insolvenţă încă din 2010, câteva dintre secţiile de la Avicola şi-au mai continuat activitatea, până la jumătatea acestui an. După ce Becali nu şi-a mai plătit nici angajaţii, Fiscul a anunţat închiderea unităţii şi instituirea unui sechestru asigurator, în vederea recuperării unei datorii imense către bugetul statului, care se ridică la 2,5 milioane de euro.

În 2011, necazurile financiare s-au ţinut lanţ de europarlamentarul Gigi Becali care, în ultimii doi ani, a fost nevoit să sisteze o mare parte din activităţile SC Avicola Iaşi, unde deţinea, din 2004, majoritatea acţiunilor. O altă afacere marca Becali, e vorba de Uzina Mecanică de la Drăgăşani, cumpărată de afacerist în 2007, s-a dus şi ea pe apa Sâmbetei. Mai precis, ANAF a pus sechestru pe firma care producea armament pentru trupele Ministerului Apărării, pentru neplata unor datorii fabuloase de câteva zeci de miliarde de lei. Nici Societatea Antrepriza Română de Construcţii – Montaj Bucureşti (ARCOM SA), companie al cărei acţionar este acelaşi Gigi, în proporţie de 71%, nu se află într-o situaţie financiară mai bună. Recent, cinci firme din ţară au cerut declararea falimentului acestei societăţi pentru recuperarea unor datorii de câteva zeci de mii de euro.

Şi uite-aşa se duc de râpă averile „marilor oameni de stat”!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *