Artiştii de astăzi ai Iaşului: Valentina Druţu

Valentina Drutu

Valentina Drutu

Să porneşti de la zero, cu răbdare şi perseverenţă, şi să reuşeşti. Cam rare astfel de exemple în România dar, dacă există, de ce să nu le pomenim?

Condiţia artistului în societatea românească este una precară. Valentina Druţu este pictoriţa care a reuşit, totuşi, să îşi facă o carieră de succes în acest domeniu. Este simultan muzeograf, pictoriţă şi designer de interior. I se poate adăuga şi calitatea de membru al Uniunii Artiştilor Plastici, făcând parte şi din biroul de conducere al UAP Iaşi.

Talent cât cuprinde, marketing inexistent

„Situaţia artistului român este precară, dar nu poţi spune că nu se vinde arta. Ne trebuie o bună strategie de marketing. Depinde cum te vinzi. Firmă de impresariat artistic pe arte plastice nu ştiu să fie, pe muzică însă, da”, spune cu părere de rău, Valentina.

A absolvit Facultatea de Arte Plastice, Academia de Arte Frumoase „George Enescu“, Iaşi, dar a făcut nenumărate cursuri de specializare în străinătate. Influenţată de stilul boem al cafenelelor din afara graniţelor ţării, Valentina a hotărât, împreună cu soţul ei, să deschidă o cafenea la parterul Muzeului „Mihail Kogălniceanu”, numită sugestiv Arte Cafe.

„Am simţit nevoia unui spaţiu frumos care să fie încărcat de artă. Eu am şi decorat muzeul de sus (n.r.: Mihail Kogălniceanu) şi muzeul Unirii. Spaţiul de aici era gol, pentru depozitare. Mi-a plăcut mult ideea şi am zis să ne facem cafenea”, spune pictoriţa. Acel spaţiu ţine de asemenea loc de sală de expoziţie. Au fost constant vernisaje de-ale mele în cafenea, dar mă gândesc acum să fac o serie de expoziţii de top. Am dorit să expun lucrări ale unor artişti din Bucureşti, sau ale celor mai tineri din generaţia mea, dar şi cu lucrări ale lui Liviu Suhar, Gonceariuc sau Gânju. Noi, prin cafeneaua asta, am încercat să educăm oarecum oamenii, pe cheltuiala noastră ce-i drept”.

Sacrificii de artist

A avut foarte multe şanse de a rămâne în Bucureşti, însă nu îi pare rău de alegerea făcută: „Ca viaţă nu aş fi putut să trăiesc acolo. Dar aş fi rămas în străinătate. Pentru asta îmi pare rău, dar Bucureştiul nu-l regret”.

În 1997 a intrat în lumea design-ului de interior, începând chiar cu garsoniera sa care a apărut ulterior în foarte multe reviste de specialitate. La fel şi actuala sa locuinţă, o casă din Centrul istoric al Iaşului, a fost decorată în totalitate de ea. În decembrie, a apărut în paginile revistei de profil, „Good Homes”.

„Nu sunt adepta lucrurilor scumpe, părerea mea e că poţi realiza cu un minim financiar ceva foarte spectaculos. Îţi umple sufletul de bucurie când gândeşti ceva şi vezi că ai pus în practică ceea ce ai gândit. Programele pe calculator, 3D-urile nu au nici o valoare pentru mine, mi se par inutile, deoarece clientul îşi va putea face doar o imagine de ansamblu, dar nu va putea vedea finisajele şi eleganţa detaliilor. Cel mai bine este să lucrezi cu clientul pe viu şi să supraveghezi lucrarea în mod constant”, spune Valentina, despre designul de interior.

Estetica frumosului

Valentina Druţu se consideră o conservatoare în artă, dar cu limită. Instalaţiile, formele actuale de exprimare artistică ce aparţin noii epoci, i se par interesante însă unele pot fi repetitive:

“Sunt unii artişti care fac de dragul de a face şi copie ce s-a făcut în afară de foarte mulţi ani. Dacă un artist de calitate care face o serie de lucruri şi se apucă şi de instalaţii e ok, dar dacă te trezeşti peste noapte să faci instalaţii şi te crezi artist atunci nu e în regulă. Mi se pare că e la mâna oricui să facă instalaţii, dar oricum ar fi performance, instalaţii, aceasta este o formă de artă care se consumă pe moment. Un tablou, în schimb, rămâne”.

Mereu încearcă să transmită ceva prin lucrările sale, dar cel mai greu lucru i se pare în momentul în care oamenii îi cer o expunere descriptivă  a picturilor. Valentina spune că „arta e liberă, fiecare să înţeleagă ce vrea. Oricum, cert este că o lucrare bună place oricui, fără a şti să–ţi motiveze privitorul de ce. Poţi avea sau nu studii în domeniu, îţi dai seama de o lucrare bună, care transmite ceva. Mi-a prins foarte bine experienţa muzeului. Un artist are nevoie să vadă mult, are nevoie de imagini”.

Din păcate, Iaşul va mai pierde încă un om  de valoare. Valentina se gândeşte foarte mult să se stabilească într-o ţară cu un climat mai cald, cu specific mediteranean. „Mai aşteptăm să crească şi copilul, după care ne hotărâm definitiv”.

Valentina Druţu este un artist complet, care a reuşit să îşi construiască inteligent o bună strategie de marketing, expunând în spaţii considerate la noi, mai puţin convenţionale. Curajul şi pasiunea, două caracteristici esenţiale în pictura unui artist,  a reuşit să şi le însuşească şi să le înglobeze în întreaga sa creaţie artistică.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *