Banchetul Iaşului ieşit din recesiune

Doar copiii de nababi se mai pot bucura de absolvire!

Sfârşit de an şcolar. Elevi în anii terminali îngrijoraţi mai mult de ce vor la banchet, decât de examenele care bat la uşă. Pentru acestea din urmă… există părinţii. Şi pentru primele, dar numai în ceea ce priveşte preţul, pentru că tipul şi designul „ţoalelor” aparţin în exclusivitate odraslelor.

La liceele de elită din Iaşi aproape a devenit un trend îmbrăcatul de la case de modă, deh!, fiţele sunt în vogă şi părinţii cu pretenţii, pe când cei mai modeşti dintre absolvenţi se mulţumesc cu ce mai au prin casă.

Cât costă un banchet?

Situaţia stă în felul următor:  suma alocată vestimentaţiei – cât îi lasă buzunarul pe părinţi: între 350-850 de lei o rochie ori un costum, masa de banchet, la un restaurant cât mai cunoscut, dacă se poate (unde patronul poate fi o pilă de-a vreunui „prof”, care aduce şi fotograful) – 300 de lei, cadoul la „dirigă” (cu ideea că ai scăpat, bine că n-o mai vezi la anul!”) – vreo 50 de lei, coafura fetelor (între 40 de lei – creponat păr lung şi 60 de lei – coafat cu bucle, la Iulius Mall), başca nişte bani la purtător (taxi, ţigări şi o tărie de la barul din colţ, că la petrecere se bea numai suc).

În condiţiile în care toată tevatura depăşeşte suma de 1.200 de lei, fie că are loc la „Astoria” (300 de lei), „Cavalerul Medieval” (180 de lei), ori printr-un club de noapte, gen „Dublin” ori „Hunter’s Pub”, putem presupune că trebuie să fii nabab pentru a-ţi trimite în mod decent copilul (unul singur) la banchetul de la şcoală. Dar, ce te faci când ai deja doi copii?… Şi nu neapărat gemeni identici. Sau trei, cum va avea în curând Nicoleta Luciu.

„Eu am deja haine pentru balul de absolvire. M-au costat mult dar vreau să fiu în pas cu colegii – costumul 560 de lei, pantofii 235 de lei şi cămaşa puţin peste 100 de lei, iar cravata, 60 de lei”, ne spune Bogdan M., Liceul Teoretic „V. Alecsandri”.

„Rochia mi-a cusut-o mama, sandalele le aveam prin casă iar de coafură şi machiaj se ocupă vecina mea; am scăpat doar cu 200 de lei”, ne spune Lorena C., Grupul Şcolar „Radu Cernătescu”.

Şi declaraţiile ar putea continua dar nu dorim să-i speriem pe părinţii a căror copii vor absolvi anul viitor.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *